Simularea examenelor naționale. Ministerul Educației a emis noi reguli pentru concurs

Ministerul a emis noi reguli de participare pentru elevii care vor susține probe la simularea examenelor naționale.

Simularea examenelor naționale.

Autoritățile au stabilit o serie de reguli  după care vor fi susținute probele de simulare la examene naționale. La finalul acestei luni sunt programate simulările pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat. Probele se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor, în sălile de clasă.

În acest context, Ministerul Educației a transmis o adresă care stabilește cum vor fi organizate aceste simulări. Măsura are drept scop respectarea reglementărilor privind protecția sanitară în pandemie.

Conform documentului, elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să fie respectate normele de distanțare spocială. Ministerul Educației a stabilit că la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, candidații vor fi așezați câte unul în bancă. Acest lucru se va face în ordine alfabetică, în funcție de numele de familie al fiecăruia.

De asemenea, va fi respectată apartenența la clase. Practic, elevii din clase diferite de a VIII-a și a XII-a nu pot fi în aceeași clasă la simulare, după cum relatează edupedu.ro.

Ministerul a emis noi reguli pentru concurs

Precizările Ministerului Educației au fost făcute la o săptămână după ce a fost elaborate procedura de concurs. Conform acesteia, fiecare unitate de învățământ trebuie să țină cont, la organizarea simulărilor, de normele de protecție a sănătății și de distanțarea elevilor.

„Repartizarea candidaților pe săli se va realiza astfel încât elevii să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, fără a amesteca colectivele de elevi”, se arată în adresa transmisă.

Prin această procedură sunt transmise și câteva reguli de natură birocratică. Se precizează cum și unde vor fi capsate foile folosite la rezolvarea testelor. Este stabilt și locul în care se va pune ștampila pe acestea.

Simularea examenelor naționale

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00. Este momentul în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.

Conform calendarului de simulare, Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a) se vor desfășura în intervalul 29 – 31 martie. Rezultatele vor fi afișate pe 16 aprilie 2021.

29 martie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă.

30 martie 2021 Matematică – probă scrisă.

31 martie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă.

16 aprilie 2021 Afișarea rezultatelor.

Calendarul pentru Bacalaureat

Calendarul pentru simularea Bacalaureatului 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a) prevede ca probele să se desfășoare în perioada 22 – 31 martie.  Rezultatele vor fi afișate pe 31 martie a.c.

22 martie 2021 Limba și literatura română.

23 martie 2021 Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie.

24 martie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării.

25 martie 2021 Limba și literatura maternă.

31 martie 2021 Afișarea rezultatelor.