Subiectele de la istorie au fost mai blânde. Clasa a XII-a a scris un eseu despre Autonomii locale și instituții centrale, în timp ce clasa a XI-a a redactat un eseu despre România Contemporană.
„A fost foarte ușor la istorie. Oricine poate scoate un cinci”, menționează un elev al profilului umanist din cadrul liceului Ion Barbu.
Părerile elevilor sunt similare cu cele ale cadrelor specializate. „Subiectele sunt accesibile, iar materia a fost parcursă la timp. Cu toate că elevii claselor a XI-a au susținut o simulare a unui examen ce nu îi va ajuta considerabil, întrucât materia de la anul va fi una diferită, și subiectul lor a fost unul ușor de rezolvat”, explică Daniel Botezatu, profesor al Colegiului Național Mihai Eminescu Botoșani.
Iată subiectele de la clasa a XI-a