Doctor Simona Tivadar, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, a reacţionat după moartea violentă a designerului vestimentar Răzvan Ciobanu. Tivadar a postat, marţi, pe pagina sa de socializare un comentariu extrem de emoţionant în care aminteşte de Răzvan şi povesteşte un episod trist dintr-o întâlnire pe care a avut-o cu ceva timp înainte de tragedie. De asemenea, Tivadar este revoltată de toată situaţia creată de mulţi jurnalişti care au disecat pur şi simplu viaţa lui Răzvan Ciobanu.
Iată, integral, mesajul Simonei Tivadat
„Întâmplarea a făcut să îl cunosc pe Răzvan Ciobanu, de aceea am urmărit puțin articolele din presă referitoare la accidentul în care s-a prăpădit: arareori am fost mai scârbită, mai îngrozită, mai șocată de degradarea noastră! Începând cu cei care au furat lucrurile- act de o josnicie similară extragerii dinților de aur din gura morților-, trecând prin articolele din presă în care viața lui e sfâșiată ca de hiene, expusă și dezgolită până în cele mai intime amănunte (inclusiv inventate, da' important e să aibă vizualizări articolul, nu-i așa?) și terminând cu zecile de comentarii veninoase, murdare, mizerabile ale cohortelor de sfinți ad-hoc, turbați de ură și cu piatra în mână, tot tabloul e paralizant și grotesc.
Ăsta e poporul meu? Atunci ferice de cei care au emigrat și s-au integrat în alte neamuri.
Noi ne-am cunoscut cândva în anii 2004/2005 (cred): avea probleme cu greutatea și și-ar fi dorit să slăbească. I-am făcut un program de care nu s-a ținut, era un tânăr răsfățat și viața lui a urmat alte drumuri. Nu ne-am revăzut până în urmă cu câțiva ani, când a revenit având mult mai puține kilograme, dar cerând ajutorul să mai piardă câteva. L-am felicitat pentru performanță și l-am întrebat dacă și-a făcut vreo intervenție chirurgicală. "Nu" -mi-a răspuns- " pur și simplu, intr-o zi mi-am dat seama că așa nu se mai poate, am luat tot programul pe care mi l-ați făcut în urmă cu peste zece ani și l-am respectat la virgulă.
Acum, însă, nu mai știu ce să fac mai departe și am nevoie de ajutorul dumneavoastră". Am lucrat împreună aproape doi ani, timp în care s-au întâmplat multe; am râs și am plâns împreună. Și toate aceste amănunte vor rămâne pe veci ferecate în cabinet, așa cum ar trebui să rămână în inimile prietenilor sau clientelor lui. Răzvan era tot un băiat răsfățat, dar niciodată obraznic. Educat, cu mult umor și extrem de bine crescut. Și capabil să îndure foarte multă frustrare, în ciuda faptului că îi plăcea să se alinte.
Într-o zi l-am întrebat dacă regretă excesele care i-au marcat viața și mi-a spus: „Da, sigur că regret destule, dar, pe de altă parte, astăzi sunt cine sunt inclusiv datorită experiențelor nefericite sau rele ale vieții mele. Și mi le asum pe toate, ca să pot învăța să nu repet greșelile acelea."
M-a impresionat, fiindcă întâlnesc mai ales oameni care preferă deculpabilizarea facilă și autoamăgirea sau abdicarea de la responsabilități. Sigur, nu cunosc multe amănunte din viața lui și nici nu a fost treaba mea. După cum nu e treaba nimănui. Important ar fi ca acolo unde ne întâlnim în spațiul public- societate, stradă, mediu online, meserie- să ne purtăm unii cu alții conform unor legi clare dar și conform unor norme etice.
Probabil și la moartea altor persoane publice s-a scurmat cu râvnă în viața privată a defunctului, dar eu nu urmăresc acest gen de pseudo-știri. Nici acum nu aș fi făcut comentarii dacă nu ar fi fost el cel care să facă public faptul că îl ajutam cu problema dietei, deși convenisem să păstrăm confidențialitatea.
Sunt copleșită de oceanul de ticăloșie și murdării care îl petrec pe ultimul drum. Sper să existe iertarea divină pentru toți. Eu, una, sunt fără cuvinte.”