Simona Sensual e supărată foc:"Patul este făcut praf!"

Vedeta din paginile tabloide Simona Sensual a intrat în afaceri imobiliare. Însă, în urmă cu câteva zile a descoperit că a fost ţepuită cu aproximativ 1.000 de euro.

Simona a închiriat un apartament unor persoane şi susţine că au ţepuit-o. Aceştia ar fi plecat fără să mai plătească chiria şi utilităţile locuinţei închiriate de Simona Senzual. Mai mult, aceştia ar fi distrus o parte dintre lucrurile din casă.

"Patul, care costă 1.000 de euro, este făcut praf, la fel şi şifonierul. Nu ştiu ce au avut cu mobila, puteau să se mulţumească cu faptul că nu au plătit ce datorau. Mi-au făcut o pagubă de peste 1.000 de euro. De acum o să fiu mai atentă cui închiriez apartamente, o să îmi iau măsuri de precauţie", a declarat Simona Sensual, citată de cancan.ro.