10 ani neîntrerupţi a stat zilnic sub ultraviolete. I-au apărut pete albe şi medicii i-au spus: Stop!
Simonei Sensual a început să i se depigmenteze pielea, după ce a abuzat de solar. Vedeta a renunţat de trei săptămâni la bronzul de la neoane, speriată de faptul că i-au ieşit pe piele multe pete albe.
A făcut turul medicilor, analize şi tot tacâmul. Verdictul a fost clar: gata cu statul la solar. Acum, blonda care a făcut din propriul trup cel mai important capital în viaţă, îşi colorează pielea cu creme autobronzante şi foloseşte multe loţiuni hidratante.
"Toată lumea este alertată. A crescut incidenţa cancerului de piele", a declarat încă de anul trecut prof.dr. George Sorin Ţiplica, directorul Societăţii Române de Dermatologie.
Expunerea îndelungată la ultraviolete poate cauza tumori. Incidenţa cancerului de piele a crescut de 8 ori la femeile cu vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani, respectiv de 4 ori la bărbaţii de aceeaşi vârstă, se arată într- un studiu realizat în Statele Unite pe pacienţii diagnosticaţi pentru prima dată cu această boală între 1970 şi 2009.
Semnalul de alarmă este incidenţa tot mai mare la persoanele sub 40 de ani, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu 40-50 de ani. Adică e vorba chiar de cei care abuzează de bronzatul artificial.
Pisicuţe la "rotisor": cred în bronz, nu cred în cancer
Simona Sensual (Suhoi), mărturiseşte că a intrat prima data la un solar la 20 de ani, acum un deceniu. Şi de atunci a devenit dependentă.
"Am început solarul acum 10 ani. Mergeam tot timpul. De ce? Pentru că am considerat că pielea alba nu este atrăgătoare. Mă simt mult mai bine în pielea mea bronzată", povesteşte blonda. În lumea mondenă e recunoscută drept campioana incontestabilă a bronzului artificial.
Bărbații fac coadă pentru un ten mai macho FOTO: ADI PÎCLIȘAN
Mergea zilnic, câte jumătate de oră, la solar
Probleme de sănătate nu şi-a pus niciodată până acum şi, în ultima perioadă a exagerat cu solarul, după cum recunoaşte. "Am devenit imaginea unor solare şi mergeam zilnic. Stăteam la bronzat câte jumătate de oră. Adormeam deseori în acest timp, era o relaxare", povesteşte tânăra.
Luna trecută a trăit şocul vieţii ei când şi-a dat seama că pielea ei super bronzată a început să fie "spartă" de pete albe, fără pigment.
Dermatologii i-au interzis categoric să mai intre la solar. De teamă că nu va mai fi interesantă pentru tabloide, a început să folosească creme autobronzate şi aşteaptă vara ca să poată sta la soare, pentru a se bronza natural, mai mărturiseşte Simona Sensual.
Au un bronz roşiatic şi o dungă albă pe tâmplă
Pentru că e cald afară şi există ideea fixă că pielea alba "dă rău", saloanele de bronzat sunt pline. În 15 minute am numărat 20 de persoane care au intrat la bronzat sau au ieşit din "sarcofagele" cu neoane.
Zilnic vin cel puţin 100. Îi recunoşti după aspectul "crocant", uşor roşiatic, după ce au ieşit de la ultraviolete şi o dungă fină, albă, pe tâmple, de la guma cu care îşi fixează ochelarii de protecţie. Lavinia are 32 de ani şi de 7 ani e nelipsită de la solar, iarna sau vara.
"După ce obţin bronzul perfect, vin săptămânal, câte 21 de minute, ca să întreţin culoarea", ne spune. Nu foloseşte creme de protecţie. "Mie îmi place foarte mult bronzul. Nu mă protejez cu nimic, pentru că am încercat diverse crene şi nu mi s-a părut niciuna OK. Într-adevăr, după fiecare şedinţă, îmi ung corpul cu ulei de măsline", povesteşte femeia.
Până nu li se întâmplă, nu cred nimic
Prietenii au avertizat-o că sesiunile constante de bronz artificial o pot îmbolnăvi de cancer de piele. Nu crede că i se poate întâmpla ceva.
"Am auzit diverse chestii; lumea spune că nu este bine, că nicăieri în UE nu mai există solare. Eu bat în lemn, nu am avut probleme niciodată", mai spune Lavinia. Paradoxal, explică Eli Zahan, angajata unuia dintre cele mai apreciate solare din Timişoara, cei mai mulţi clienţi sunt bărbaţii.
"60%, în ultima vreme", spune tânăra. În general, vin cei tineri, dar şi bărbaţii trecuţi de prima tinereţe, care vor să fie mai atractivi afişând un ten creol, latino.
Cocheţi şi înveliţi în creme, bărbaţii dau buluc
Dragoş Ofileanu, are 22 de ani şi intră în prima categorie. L-am întâlnit la salon, unde tocmai venise pentru o sesiune de bronz. E student la medicină, aşa că ştie exact cât poate sta la lumina neoanelor şi ce creme să folosească.
"Merg de mai mulţi ani la solar pentru că îmi place să am un ten bronzat. Merg de două ori pe săptămână, câte 8 minute şi folosesc întotdeauna creme speciale de protecţie", a declarat tânărul. Nu se teme de cancerul de piele. "Au probleme cei care folosesc solarul în exces", explică.
Ca să aibă un bronz bun, deşi stă puţin sub neoane, nu face duş în orele următoare expunerii. Solarul are şi alte beneficii: "Distruge coşurile şi fixează calciul".
"Bronzat mă simt mai bine în pielea mea, pentru că arăt mai bine."
DRAGOŞ OFILEANU, student
Riscul solarului: 74% mai multe şanse să faci melanom
"Expunerea îndelungată la ultraviolete poate cauza cancer de piele, sunt studii recente care demonstrează această cauzalitate", afirmă dr. George Ţiplica.
Roxana Nemeș, altă blondă din showbiz, a preluat ștafeta de la Sensual
Vara trecută a fost lansată o campanie de prevenire a cancerului de piele în 28 de ţări din Europa.
"Am descoperit o incidenţă încă şi mai mare decât cea sugerată de statisticile oferite de National Cancer Institute, mai ales în cazul subiecţilor între 20 de ani şi 30 de ani", spune medicul Jerry Brewer de la Mayo Clinic.
În spatele "exploziei" cazurilor de cancer de piele sunt de fapt orele petrecute la salonul de bronzat.
"Persoanele care recurg frecvent la lampa de bronzat au un risc cu 74% mai mare să dezvolte un melanom, iar noi ştim deja că femeile tinere apelează mai des la această tehnologie decât bărbaţii tineri", a explicat specialistul.