Constănțeanca în vârstă de 23 de ani a găsit problema după semifinala pierdută, sâmbătă, la Stuttgart, cu daneza Caroline Wozniacki
Simona Halep a ratat, sâmbătă, calificarea în a patra finală din acest an. La capătul unui meci uluitor, care a durat aproape trei ore, românca a cedat în fața danezei Caroline Wozniacki, locul 5 WTA, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, în penultimul act al turneului de la Stuttgart.
La finalul jocului, Halep a punctat și momentele mai puțin reușite în această competiție. „Wozniacki a fost incredibilă. A returnat tot și a fost mai puternică decât mine. O să vorbesc cu antrenorul și vom vedea ce nu a mers bine. Nu lucrez cu niciun psiholog. Am încredere în mine și mă simt puternică. Progresez mental de la meci la meci. Lucrez la îmbunătățirea serviciului în fiecare zi, pentru a îmi da încredere”, a spus Halep, care începând de astăzi va reveni pe locul 2 în clasamentul mondial, devasând-o astfel pe rusoaica Maria Șarapova.
„Uneori, folosesc racheta pe post de chitară”
Simona a acordat un interviu pentru sponsorul oficial al turneului german, în care a vorbit despre preferințele sale muzicale. „Am încercat o dată să cânt la pian. A fost extraordinar. Uneori, când nu mă vede nimeni, mă prefac că interpretez un cântec și folosesc racheta de tenis pe post de chitară. Melodiile preferate sunt Abba - The winner takes it all și Simley - Acasă”, a mărturisit românca.
Altfel, Simona Halep ar putea juca în această săptămână un meci demonstrativ cu președintele Klaus Iohannis.