Simona Halep se luptă cu „mica Serenă”

Constănțeanca în vârstă de 23 de ani a reușit, ieri, performanța de a se califi ca în „sferturile” de la Miami, după ce a învins-o pe italianca Flavia Pennetta, scor 6-3, 7-5. Astăzi, românca se va duela cu promițătoarea tenismenă din SUA, Sloane Stephens.

Simona Halep, locul 3 WTA, a triumfat, ieri, în cadrul competiției din Florida, acolo unde, în „optimi”, a dispus fără prea mari bătăi de cap de Flavia Pennetta, a 28-a jucătoarea în clasamentul mondial, scor 6-3, 7-5.

13 victorii la rând

După succesul din „optimi”, cea mai bună jucătoare din 2015 a înregistrat, astfel, cea de-a 13-a victorie consecutivă. Lucru imediat sesizat de presa internațională, care nu a facut altceva decât să salute forma excepțională arătată de Simona. A fost primul succes pe care românca l-a obţinut în faţa jucătoarei din Italia, care o învinsese în primele 3 întâlniri directe.

FOTO> Stephens

În cazul în care va izbuti să-și adjudece trofeul la Miami, Simona va urca pe poziția a doua în ierarhia WTA, detronând-o pe rusoaica Maria Șarapova.

În „sferturi”, Halep va întâlni un adversar perceput de americani drept urmașa Serenei Williams, lidera clasamentului WTA. În vârstă de 22 de ani, Sloane Stephens, locul 45 WTA, a decăzut în ceea ce privește jocul și rezultatele.

„Mica Serena” a impresionat în 2013, an în care tenismena de peste Ocean a evoluat în semifinale la Australian Open și în „sferturi” la Wimbledon. Performanța de atunci din cadrul celor două turnee de Mare Șlem au urcat- o pe cea mai înaltă poziție în clasamentul mondial, locul 11. Simona şi Sloane s-au întâlnit de patru ori până în momentul de faţă, scorul fiind 2-2. „Mă aștept la un meci dificil. Stephens este o jucătoare tânără și are foarte multă putere în corp. Am câștigat meciuri importante și grele și încrederea în mine este la cote ridicate”, a spus Halep.

Jocul dintre cele două sportive are loc, astăzi, în direct la Dolce Sport 1, după ora 18:00.