Simona Halep s-a întors în România și a vorbit despre eliminarea de la Australian Open. „Nu vreau să găsesc scuze. Eram pe antibiotice când am plecat”

Simona Halep a revenit în România, după eliminarea prematură de la Melbourne și a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în Australia.

Simona Halep a explicat că nu s-a simțit pregătită în totalitate, la Australian Open, din cauza unor probleme de sănătate. Cea mai bună jucătoare din România a spus că nu vrea să găsească scuze pentru eliminarea din primul tur, dar infecția avută la stomac i-a dat mari bătăi de cap.

„Nu a fost așa cum mi-am dorit, dar am avut și foarte multe probleme în ultima perioadă. Nu vreau să găsesc scuze, dar din cauza răcelii, problemei cu stomacul, cu tendonul, toate la un loc nu m-au lăsat să fac ce voiam pe teren. Dar nu vreau să găsesc scuze. Am avut o infecție la stomac înainte să plec. Am crezut că o să fie bine, dar nu am putut să mă pregătesc. Chiar eram pe antibiotice când am plecat. Antrenorul a văzut cât de greu mi-a fost. Mi-a zis să-mi revin și să pot să mă pregătesc ca să pot reveni la forma pe care am avut-o”, a spus Halep.

Simona a vorbit și despre meciul România - Cehia (6 - 7 februarie), ce se va desfășura la Fed Cup și va fi găzduit de Cluj. „Nu o să fie ușor, dar poate o să ne revenim complet și o să facem o treabă bună acolo. Sunt foarte motivată. Îmi doresc să joc bine, chiar cred că o să mă ajute meciurile de la Fed Cup și, de ce nu, să ne și calificăm. Avem o șansă pentru că nici cehoiacele nu sunt într-o formă foarte bună”, a spus Halep, conform dolce-sport.ro.