Simona Halep a explicat că s-a simțit stoarsă de puteri în timpul confruntării cu Flavia Pennetta și n-a putut să-i facă față italiencei, chiar dacă s-a străduit.
Simona Halep a ratat calificarea în finala de la US Open, după ce a pierdut în fața Flaviei Pennetta, scor 1-6, 3-6. Tenismena „tricloră” a vorbit despre lipsa de energie pe care a avut-o în timpul meciului de vineri și a precizat că nici ploaia, nici zăpada nu ar fi putut s-o ajute să învingă.
„Nici ploaia, nici zăpada nu m-ar fi ajutat în meciul cu Pennetta. Nu am avut energie. M-am simţit ca la Wimbledon aproape. A fost foarte greu, Am încercat, totuşi a fost mai bine ca la Australian Open, când am renunţat în timpul meciului, Aici am încercat să găsesc soluţia, dar nu am reuşit. Am jucat multe meciuri în SUA, nu e uşor să fii sută la sută în fiecare zi. Am jucat semifinale pentru prima oară aici, aşa că e bine. Am avut emoţii înainte de meci, le-am simţit în stomac. Nu a fost uşor să intru pe teren. Dar nu vreau să-mi găsesc scuze. Ea a fost mai bună, a jucat foarte bine. A fost cel mai bun turneu de Mare Şlem al meu din acest an. O să-mi iau cîteva zile de pauză şi apoi o să revin”, a spus Halep.