Simona Halep a declarat, la finalul partidei câștigate împotriva Karolinei Pliskova, că este entuziasmată pentru calificarea în semifinalele turneului de la Melbourne.
Simona Halep a recunoscut, după calificarea în semifinalele de la Australian Open, scor 6-3, 6-3 contra Karolinei Pliskova, că n-a avut un debut reușit de meci, dar a explicat cum a reușit să revină și să se impună în fața sportivei din Cehia. Românca n-a dat toate detaliile și a ținut secretă rețeta retururilor excelente venite pe serviciul adversarei.
„Mă bucur mult că sunt în semifinale. Am mai fost în 2008, la juniori. E un sentiment plăcut. Este minunat să joc pe această arenă. Nu a fost cel mai bun start de meci, dar am știut că a trebuit să mă deplasez mai bine și să nu mai ratez. A început să deschid terenul, am servit bine. Totul a mers conform planului. Cred că sunt solidă la retur. Antrenez asta. E foarte important pentru mine să fac adversarul să se teamă. M-am bucurat că am început să o trimit în spatele terenului. E un secret, nu pot să vă spun cum citesc serviciul. Data viitoare poate își va da seama”, a spus Halep, care a vorbit și despre meciul cu Angelique Kerber.
„Sigur o sa fie diferit meciul următor. Kerber pune multe mingi în teren, se deplasează bine. Trebuie să domin meciul. Vreau să mă bucur de această fază a competiției. Derren mă ajută foarte mult să mă relaxez în timpul meciurilor. Intru mereu fericită pe teren. Îi mulțumesc.”