Simona Halep (locul 4 mondial și cap de serie numprul 4) va reveni, astăzi, pe „hard”-ul de la Indian Wells (SUA), pentru meciul din turul al treilea.
Constănțeanca (campioană la Indian Wells în 2015) se va duela în turul trei cu sportiva franceză Kristina Mladenovici, favorită 28 şi poziţia 26 în ierarhia mondială, nu înainte de ora 22:00 (ora României / Digi Sport). Partida dintre cele două va fi a doua pe terenul 3, primul fiind între Julia Goerges (Germania / 50 WTA) și Lauren Davis (SUA / 38 WTA). Învingătoarea din acest joc ar putea fi adversara Simonei în optimile de finală ale întrecerii din California.
Halep și Mladenovici au bifat trei întâlniri directe până acum, scorul general fiind în favoarea tenismenei din Hexagon, 2-1. Ultimul meci dintre cele două a avut loc în 2015, la Cincinnati, când Halep a câştigat, scor 7-5, 5-7, 6-4.