Simona Halep (locul 5 WTA) a cucerit, duminică, trofeul de la Montreal, și și-a adjudecat, astfel, al treilea ei titlu în acest sezon, după cele de la Madrid și București.
Succesul înregistrat la Rogers Cup, în Canada, a determinat-o pe Halep să declare că și-a îmbunătățit foarte mult jocul.
După ce a fost întrebată care au fost atuurile sale la Montreal, românca a răspuns: „Serviciul în primul rând. Apoi am lovit mingile destul de puternic şi de bine. Am avut unghiuri bune, m-am mişcat bine. Am alergat ca la un maraton. M-am simţit bine. Picioare au fost puternice şi nu am obosit în timpul meciurilor, iar asta este un mare plus. Cred că totul a mers foarte bine pentru mine săptămâna aceasta şi mi-am îmbunătăţit mult jocul în toate părţile sale”.
La Rogers Cup, Simona Halep a evoluat și în proba de dublu, probă în care, alături de Monica Niculescu, a ajuns până în finală. „A fost diferit deoarce nu sunt obişnuită să joc dublu. Am fost un pic obosită la final. Dublul m-a ajutat să exersez returul şi serviciul. Asta m-a ajutat la simplu. Am avut adversare dificile aici. A fost o săptămână extraordinară atât la simplu, cât şi la dublu. Sunt moartă, dar am câteva zile libere şi voi fi din nou proaspătă la Cincinnati”, a declarat constănțeanca de 24 de ani.