Constănțeanca ocupă un loc de cinste în topul parteneriatelor realizate de celebra companie fabricantă de echipament sportiv.
Simona Halep, locul 2 în ierarhia WTA, a fost inspirată atunci când a ales să semneze cu americanii de la Nike. După ce Adidas a refuzat să continue parteneriatul cu ea, din cauza faptului că românca ceruse un câștig mai mare, tenismena noastră a evoluat vreme de câteva luni fără sponsor tehnic, arătând, astfel, că tenisul se poate practica la cel mai înalt nivel și fără o emblemă pe echipament.
Cu toate acestea, la începutul lui 2018, Halep a dat o adevărată lovitură de imagine și a semnat cu Nike. Celebra firmă de peste Ocean i-a oferit româncei ceea ce Adidas nu a vrut: 1,7 milioane de dolari anual.
După Serena Williams și Pete Sampras
Cei de la baseline.tennis.com au realizat topul celor mai profitabile afaceri realizate de Nike, iar în acestă ierarhie Simona Halep ocupă locul al treilea, chiar dacă acordul cu americanii a fost încheiat doar pe un an! Campioana en-titre de la Roland Garros e depăşită doar de Serena Williams şi legendarul Pete Sampras. Serena Williams (11 WTA) este deja o veterană a celor de la Nike, dar și unul dintre cei mai bine plătiți de această firmă: 13 milioane de dolari pe an. Sloane Stephens (8 WTA) și Jim Courier completează TOP 5 al celor mai profitabile afaceri făcute de Nike.
„După ce parteneriatul de durată cu Adidas a luat sfârşit, Halep a început 2018 fără un sponsor de echipament. Demonstrând că hainele nu definesc jucătoarele, a câştigat primul turneu al anului de la Shenzhen şi a ajuns în finala de la Australian Open. Nike a intrat în scenă imediat după şi a fost tocmai la fix, înainte ca Simona să câştige primul său Grand Slam la Roland Garros”, se arată pe baseline.tennis.com.
Ca o paralelă, Nike a reușit să semneze recent cu actualul număr 1 WTA, Naomi Osaka. La fel ca în cazul lui Halep, tânăra japoneză s-a rupt de Adidas, iar Nike i-a pregătit unul dintre cel mai mare contract, în valoare de 10 milioane de dolari. „Sunt mândră să devin membră a familiei Nike și nerăbdătoare să mă implic în toate proiectele pe care Nike mi le va oferi”, a reacționat Osaka.