Simona Halep, locul 5 mondial, a trecut cu bine de emoțiile debutului în cadrul celui de-al treilea turneu de Mare Șlem, de la Wimbledon.
Constănțeanca de 24 de ani a îngenuncheat-o, astăzi, în primul tur, pe slovaca Anna Schmiedlova (40 WTA), în minimum de seturi, scor 6-4, 6-1. Emoții pentru Halep au fost doar în primul set, atunci când tenismena slovacă a revenit de la scorul de 1-4. Însă, românca și-a revenit imediat și a câștigat cinci game-uri consecutive.
Mai departe, în turul secund la Wimbledon, Simona Halep o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Anastasija Sevastova (Letonia, 66 WTA) și Francesca Schiavone (Italia, 111 WTA).