Simona Halep continuă să se lupte pentru a-și demonstra nevinovăția în cazul de dopaj. CNN a dezvăluit detalii din plângerea depusă de jucătoare.
Simona Halep nu își găsește liniștea de când a fost acuzată de dopaj și forțată să nu mai intre pe terenul de tenis.
Simona Halep cere daune uriașe
La începutul lunii februarie, Simona Halep a fost audiată timp de trei zile la Lausanne. După aceasta, ea a intentat un proces împotriva firmei canadiene care a produs suplimentul contaminat și solicită despăgubiri în valoare de peste 10 milioane de dolari. CNN a obținut detalii din dosarul depus de Simona Halep la un tribunal din Manhattan, în care sportiva a susținut că suplimentele produse de compania Quantum Nutrition erau contaminate.
Nu își mai găsește „bucuria de a trăi”
Potrivit jurnaliștilor de la CNN, Simona Halep a acuzat firma canadiană de "nepăsare și neglijență", care i-au cauzat sportivei "durere, suferință și umilință".
„Quantum Nutrition este acuzată că a acționat cu nepăsare și neglijență, conform documentelor depuse la tribunal. Fostul lider mondial nu a luat substanțe interzise în cunoștință de cauză și este 'subiectul unei neglijențe crase', se arată în dosar.
Halep a depus plângere pentru pierderea veniturilor trecute și viitoare, dar și a capacității de câștig, precum și pentru 'durere, suferință și umilință' și a invocat și 'pierderea bucuriei de a trăi'.
Halep a cerut daune de peste 10 milioane de dolari americani. Conform WTA, sportiva de 32 de ani a avut câștiguri de peste 40 de milioane $ în carieră”, scrie CNN.
Compania Quantum Nutrition refuză să-și asume responsabilitatea
Halep a intentat un proces împotriva companiei canadiene care a fabricat suplimentele nutriționale, pe care le consideră responsabile pentru rezultatul pozitiv la testul de dopaj și suspendarea sa pe o perioadă de 4 ani. Sportiva din Constanța solicită despăgubiri de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, producătorul Schinoussa Superfoods, în urma testului pozitiv la substanța Roxadustat, în 2022, la US Open.
Jurnaliștii de la publicația First Sportz au remarcat că reprezentanții Quantum Nutrition au ales să nu răspundă și să nu facă niciun comentariu, după ce compania a fost acționată în judecată de Simona. Ei au subliniat poziția fermă a companiei canadiene, care refuză să-și asume responsabilitatea în urma suspendării sportivei noastre.
„Compania nu a emis niciun comunicat, după ce a fost dată în judecată de Halep. Canadienii au vorbit despre incident doar în octombrie 2023, după ce sportiva fusese suspendată.
Kostas Koveos, actualul CEO al Quantum Nutrition, a refuzat să-și asume responsabilitatea pentru această problemă. El a negat orice rol al companiei în cazul aflat în desfășurare.
Anterior, John Koveos, fondatorul companiei, o acuzase pe Halep că încearcă să scoată compania drept țap ispășitor pentru faptele sale greșite", notează jurnaliștii de la First Sportz.