Probleme în lumea tenisului? Simona Halep își dorește să lucreze pe cont propriu și a decis să renunțe la pregătirile mentale.
Deși este conștientă de importanța existenței unui mental coach în pregătirea unui tenismen, Simona Halep a renunțat la pregătirile mentale și dorește să lucreze pe cont propriu.
„Am avut un mental coach, dar apoi mi-am dat seama că e mai bine să lucrez singură. Îmi plac aceşti antrenori pentru că ei îţi împărtăşesc din experienţa lor. Te învaţă cum să gestionezi momentele grele, dar eu prefer să îmi construiesc drumul meu, să ajung să mă cunosc singură şi astfel să echilibrez totul. Cred că am luat decizia potrivită, chiar dacă acum acum sunt puţin stoarsă de energie”, a spus Simona într-un interviu pentru site-ul sponsorului Wilson. „Uneori mă simt neajutorată, am momente de panică atunci când mă aflu într-o situaţie neprevăzută. Cred că încrederea şi mentalul sunt foarte importante dacă vrei să te menţii în vârful clasamentului. După părerea mea, forţa mentală înseamnă 80% din reţeta succesului în tenisul de astăzi. (...) Tenisul e un sport care combină forţa mentală cu calitatea fizică şi inteligenţa. E un joc complex, de aceea îmi şi place”, a mai adăugat tenismena.