Simona Halep s-a umplut de bani în Thailanda

Lidera ierarhiei mondiale s-a ales cu o sumă impresionantă - 700.000 de dolari, după ce a câștigat turneul demonstrativ de la Hua Hin (Thailanda). Românca a ajuns la o cifră impresionantă în ceea ce privește banii câștigați în 2017: 5.275.227 de dolari, fiind de neegalat la acest capitol în țara natală

Simona Halep nu s-a întors cu mâna goală din Thailanda, acolo unde a participat la un turneu demonstrativ, un „patrulater”, la care au mai luat startul. Jelena Ostapenko (Letonia, locul 7 WTA), Karolina Pliskova (Cehia, 4 WTA) și Johanna Konta (Marea Britanie, 9 WTA).

Turneu amical dotat cu 2 miloane de dolari

Constănțeanca a câștigat trofeul, după ce a trecut de Konta, scor 6-3, 6-3, și a învins- o în ultimul act pe Pliskov, tot în două seturi, scor 6-2, 6-3. Chiar dacă n-a făcut parte din programul competițional, turneul de la Hua Hin a avut premii însemnate.

A depășit 20 de milioane

Două milioane de dolari șiau împărțit cele patru participante, iar Simonei i-a revenit suma de 700.000 de dolari, pentru că a pus mâna pe trofeu. Halep a ajuns la un bilanț financiar impresionant în 2017, pentru că totalizează: 5.275.227 de dolari. Tenismena este de departe cel mai bine plătit sportiv român în acest an. Până acum, în întreaga carieră, lidera WTA a ajuns la 20.736.015 dolari.

Mesaj din Thailanda

„Vă doresc tuturor Crăciun Fericit! Multă sănătate și multe bucurii alături de cei dragi. E destul de târziu aici dar sunt cu gândul la voi și vă mulțumesc pentru că-mi sunteți alături!”, a fost mesajul postat de Simona Halep din Thailanda, pe contul de Facebook, după finala disputată împotriva Karolinei Pliskova.

Altfel, Serena Williams, fostă lideră WTA, este din ce în ce mai aproape de revenirea în circuit. Marea miză a americancei va fi Australian Open, primul turneu de Mare Șlem din 2018. Până atunci, Serena se va încălzi în cadrul unei competiții demonstrative ce se va desfășura la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) la data de 30 decembrie. Williams o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko. Va fi primul meci al Serenei, încpând din luna aprilie, atunci când s-a retras pentru a da naștere fetiței pe care o are împreună cu Alexis Ohanian.