Simona Halep ar putea evolua la Bucharest Open. Președintele FRT: „Abia ce am vorbit cu Simona la masă şi a zis că se gândeşte”

După ce a lipsit în ediția de anul trecut, Simona Halep (locul 7 mondial) este foarte aproape de participa la Bucharest Open 2016. Competiția se va desfășura în perioada 11-17 iulie, la Arenele BNR.

Fanii „Sportului Alb” din România ar putea să o vadă pe teren pe prima „rachetă” a tării. Cu ocazia acestui turneu, Halep ar mai putea salva ceva din sezonul dezamăgitor îngregistrat până acum. Însă, înainte de întrecerea din Capitală, constănțeanca va trebui să evolueze la turneele de Grand Slam de la Roland Garros (22 mai - 5 iunie) şi Wimbledon (27 iunie - 10 iulie).

„Încă nu şi-au făcut fetele programul pentru turneu, dar abia ce am vorbit cu Simona la masă şi a zis că se gândeşte, sunt şanse s-o avem anul acesta. Simona e în regulă, se simte bine, normal că apar şi sincopele în viaţă oricărui sportiv. Va trece şi această perioada şi va reveni pe poziţia a doua, dacă nu chiar pe prima”, a declarat George Cosac, şeful FR de Tenis, potrivit Treizecizero.ro

Simona Halep este campioana ediției 2014 a Bucharest Open, după ce s-a impus în finala cu Roberta Vinci, cu 6-1, 6-3.