Simona Halep agită spiritele: „Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră”

Rezultatele slabe înregistrate de Simona Halep în ultimele două luni au determinat-o pe cea mai bună tenismenă a României să aibă reacții nervoase în timpul interviurilor.

Constănțeanca în vârstă de 23 de ani a spus în urmă cu câteva zile că nu mai dorește să revină în România, vizibil afectată și de eliminarea pe care a suferit-o în runda inaugurală de la Wimbledon. Astfel, Simona a spus, într-un interviu acordat GSP.ro, că nu le datorează nimic românilor. „Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră. În primul rând, joc pentru mine. Mă bucur enorm că am fani, care m-au susţinut când mi-a fost mai greu, că s-au bucurat alături de mine când am câştigat turnee. Copiii sunt apropiaţi de mine, le face plăcere să mă vadă”, a declarat Halep.