Simona Halep a susţinut prima conferinţă la Australian Open: „Sunt pregătită pentru acest turneu”

Tenismena Simona Halep (locul 3 WTA) a făcut primele declaraţii înaintea turneului de mare Şlem de la Australian Open, vorbin despre obiectivul ei, dar şi despre starea sa de sănătate.

"Acum mă simt foarte bine. M-am recuperat aproape sută la sută. Sînt pregătită pentru acest turneu. Acum mă mişc mai bine pe teren decît înainte şi muncesc din ce în ce mai mult. Înainte de startul sezonului am lucrat foarte mult, în special pentru a îmi îmbunătăţi serviciul şi lovitura de dreapta", a spus Simona Halep.

Desemnată favorita numărul 3 a competiţiei din Australia, Simona a discutat cu jurnaliştii şi despre performanţele din sezonul trecut, dar şi despre obiectivul la Asutralian Open. "Nu am fost surprinsă că am avut rezultate bune sezonul trecut, pentru că am început să cîştig trofee încă de acum doi ani. Acum am mai multă experienţă şi jocul meu este complet şi sînt mai puternică şi mai încrezătoare.

Pot spune că o surpriză a fost finala de la Roland Garros, pentru că nu reuşisem pînă atunci un rezultat important la un turneu de Gran Slam, dar în Franţa totul a mers perfect. Şi la Singapore am avut un parcurs foarte bun, dar nu pot spune că am fost surprinsă, pentru că în finalul sezonului reuşisem cîteva rezultate bune.

Nu mă gîndesc că trebuie să cîştig Australian Open sau să ajung măcar în semifinale sau sferturi. Nu vreau să pun presiune. O să o iau meci cu meci şi sînt nerăbdătoare să încep turneul. Primul meci va fi cel mai dificil", a mai adăugat Halep.