Jucătoarele „tricolore” au susținut, astăzi, primul antrenament în incinta Patinoarului „Dunărea” din Galați, acolo unde în acest weekend România va înfrunta Spania într-un meci contând pentru Turul 1 al Grupei Mondiale II, din Fed Cup.
Simona Halep, a treia tenismenă în clasamentul WTA, a mărturisit că este încrezătoare înaintea întâlnirii decisive cu reprezentativa iberică.
„Este ok, a fost primul antrenament pentru mine și e greu să-mi spun acum părerea, dar m-am simțit bine și a mers bine antrenamentul. Îmi place să joc pentru țară și sper să facem o treabă bună împreună”, a spus Simona Halep.
„Mă simt foarte bine, a fost primul antrenament și mă bucur că am ajuns aici. Ne antrenăm toate și sper ca până la sfârșitul săptămânii să fim în formă”, a declarat și Irina Begu.