Simona Halep a revenit, în țară, astăzi, și a spus că va continua să lucreze cu antrenorul român Victor Ioniță, cel care a ajutat-o la Indian Wells și Miami.
Simona Halep și Victor Ioniță au colaborat în timpul turneelor de la Indian Wells și Miami. La prima competiție, cea mai bună tenismenă din România a câștigat trofeul, la ce-a de-a doua, s-a oprit în semifinale.
„Colaborarea cu Victor Ioniţă merge foarte bine. Am o echipă tare bună şi tare frumoasă, pozitivă şi energică, sunt foarte mulţumită de ei. Şi antrenorul Darren Cahill m-a ajutat la cele două turnee. Am o echipă foarte bună şi sunt foarte mulţumită că am schimbat anul trecut", a spus Halep.