Simona Halep a jubilat pe covorul roșu de la Wimbledon / FOTO & VIDEO

Cea mai bună tenismenă a României, Simona Halep, va fi cap de serie numărul 3 la turneul de la Wimbledon, al treilea Mare Șlem al anului.

Jucătoarea din Constanța a fost prezentă la petrecerea oficială a competiției londoneze, unde le-a cucerit inimile fanilor britanici. Astfel, Simona a fost una dintre cele mai aclamate jucătoare care au pășit pe covorul roșu de la Wimbledon, prezentă într-o ținută neagră, lucru ce i-a determinat pe fani să exclame: „Ești superbă”. „Am mare nevoie de ajutorul vostru, trec printr-o perioadă dificilă, sper să mă sprijiniți în perioada următoare”, le-a răspuns Halep fanilor.

Mai mult, Simona Halep, locul 3 mondial, s-a oprit, anul trecut, în semifinalele turneului de la Wimbledon, act în care a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard (locul 12 WTA).