Klaus Iohannis, președintele României, a asistat, astăzi, la Galați, la partida câștigată de Simona Halep în fața ibericei Silvia Soler-Espinosa, scor 6-2, 6-1. În această seară, cea mai bună tenismenă din România a postat un mesaj pe Facebook în care îi mulțumește președintelui pentru că a fost alături de naționala de Fed Cup.
Simona Halep a postat pe contul de Facebook o poză în care apare alături de președintele Klaus Iohannis. Alături de cei doi se mai află Gabi Szabo, șefa de la MTS, dar și tenismena Monica Niculescu. „Vă mulțumim, domnule președinte”, a fost mesajul adresat de Halep.
„Și ziua cea mare a venit... a și trecut... dar va rămâne o zi deosebită pentru totdeauna! Mult RESPECT pentru gestul domnului Președinte de a participa la meciul România - Spania de astăzi, de la Galați! Vă mulțumim, domnule Președinte, pentru prezența la meciul echipei noastre!”, a scris Simona.