Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Doha. Cu cine va juca primul meci

Proaspăt învingătoare la DUbai, Simona Halep va încerca săptămâna viitoare să-şi apere trofeul cucerit anul trecut la Doha, competiţie unde anul acesta este a doua favorită, după Petra Kvitova.

Cea mai bună jucătoare de tenis din România va evolua direct în optimi, deoarece este campioană en titre, şi va evolua împotriva învingătoarei meciului dintre Alize Cornet şi o jucătoare venită din calificări, scrie Agerpres. Principala favorită a competiţiei, Petra Kvitova, urmează să joace de asemenea direct în optimi cu câştigătoarea partidei dintre Jelena Jankovic (Serbia) şi o adversară din calificări.

Simona Halep a cucerit anul trecut trofeul de la Doha, fiind cap de serie numărul 7. În finala, românca a învins-o pe pe nemţoaica Angelique Kerber, în două seturi, scor 6-2, 6-3. A fost cel mai important trofeu cucerit de Simona Halep, primul de categoria Premier 5.

Halep a cucerit al doilea trofeu de categoria Premier 5 sâmbătă, câştigând competiţia de la Dubai, după ce a încins-o pe Karolina Pliskova cu scorul 6-4, 7-6. Succesul de la Dubai a adus-o pe Simona Halep din nou pe locul 3, poziţie pe care o pierduse pentru scurt timp în favoarea Petrei Kvitova.