Preşedintele Klaus Iohannis o va decora astăzi, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, pe Simona Halep, primul român care câştigă turneul de tenis de la Wimbledon
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de decorare a Simonei Halep cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, scrie Agerpres.
„În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru câştigarea trofeului de tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepţionale obţinute de-a lungul carierei, pentru desăvârşirea poziţiei în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum şi pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional şi popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generaţii de sportivi, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler sportivei Simona Halep”, a anunţat Administraţia prezidenţială.
Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, la 13 iulie, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anul trecut turneul de la Roland Garros.
După acest succes, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că o va decora pe jucătoarea română.
„Am primit un mesaj, chiar acum când am aterizat, în legătură cu domnul preşedinte Klaus Iohannis. Îi mulţumesc foarte mult, sunt onorată, este un lucru deosebit şi abia aştept să se întâmple”, a declarat Halep, la 15 iulie, la sosirea în ţară.