Silvestru Șoșoacă spune că nu are nimic financiar de împărțit cu soția sa, Diana Șoșoacă Mai mult decât atât, în mandatul de senator, cei doi „ar fi sărăcit”.
Diana Șoșoacă a fost din nou în centrul unei scene controversate. Ea a rămas fără permis de conducere, după ce a condus cu o viteză triplă față de limita legală și s-a certat cu polițiștii care au oprit-o în trafic. Veștile proaste nu s-au încheiat, însî, pentru senatoarea Diana Șoasoacă. Soțul său, Silvestru Șoșoacă, a anunțat că va depune actele de divorț în curând.
Silvestru Șoșoacă își cere „numele înapoi”. Vrea să divorțeze de Diana Șoșoacă și spune ce planuri politice ar avea, de fapt,actuala senatoare
„Noi am sărăcitt în cei trei ani și jumătate de mandat electoral. Mai bine nu era senator. Din punct de vedere financiar, nu avem ce împărți. Ea își minte electoratul că se bate pentru președinție. În realitate, mai vrea un mandat de parlamentar, așa cu ajutor roșu-trandafiru sau mai bine de europarlamentar, să câștige mai mulți bani, 7000-8000 de euro pe lună, nu 3000-4000 de euro pe lună”, s-a exprimat Silvestru Șoșoacă, ntr-o intervenție la Antena3.
Conform lui Silvestru Șoșoacă, Diana Șoșoacă ar fi bătut „palma cu PSD” pentru alegerile 2024 și ar fi „manevrată” de serviciile secrete.
Acuzațiile la adresa președintei SOS nu au contenit nici pe plan personal. Silvestru Șoșoacă ar fi fost înșelat de soția sa din acte și ar avea și dovezi în acest sens. El a anunțat că își va face un nou partid politic în curând.
Își face propriul partid. Apel la „șoșocarii adevărați”
„Da este adevărat. Îmi fac partid politic și îi aștept pe toți șosocarii adevărați”, a menționat Silvestru Șoșoacă, conform sursei citate.
Scandalul din familia Șoșoacă a devenit public, după ce Silvestru Șoșoacă a fost exclus din partidul „S.O.S ” România.
În cazul excluderii lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă, au fost 43 de voturi pentru și două abțineri, senatorul Diana Iovanovici Șoșoacă, președintele partidului, abținându-se de la vot”, se arată într-un comunicat al partidului.