Eliberat după arestul la domiciliu, Giuseppe Signori, cel mai important nume implicat în scandalul meciurilor trucate din fotbalul italian, se declară o victimă a anchetatorilor.
Fostul mare fotbalist Beppe Signori a făcut primele declarații de la momentul eliberării. Arestat la domiciliu fiindcă existau indicii conform cărora ar fi avut legături cu mafia care truca rezultatele partidelor din fotbalul italian, Signori se arată supărat pe toată lumea. Acuză că s-ar fi scris minciuni despre el și reclamă faptul că i-a fost distrusă munca depusă ca jucător. „Mi-au ruinat 30 de ani de carieră. Eram obișnuit să fiu în paginile ziarelor vreme îndelungată cu chestiuni fotbalistice, nu cu probleme de acest gen. Cred că aceia care mă cunosc bine știu cine sunt, cum m-am comportat. Cel mai mult rău mi-au făcut prostiile, falsitatea și chestiunile neadevărate care s-au scris despre mine. Acum sunt un pic mai bine, un pic mai liniștit, chiar dacă mi-a fost greu. Am citit ziarele, în timp ce eram reținut în casă (n.r. - era arestat la domiciliu), pentru a înțelege ceea ce mi se întâmplă. Am învățat pe de rost ordonanța de reținere!”, a declarat Signori, la microfonul TG 1, emisiunea de știri a postul TV RAI UNO.