Sicriul lui Victor Babeș este furat după înmormântare

Reporterița Margareta Nicolau scria în revista „Realitatea ilustrată” din 12 ianuarie 1933, în articolul „Cutreerând Împărăția Morților”, despre ceva foarte ciudat ce s-a întâmplat în noaptea de după înmormântarea lui Victor Babeș în cimitirul Bellu:

„Profesorul Babeş a fost înmormântat, cu funeralii naţionale la cimitirul Belu, ca peste noapte, sau a doua zi să fie desgropat în tăcere şi câţiva oameni să-i ducă sicriul alături, la cimitirul catolic, îngropându-l într’un mormânt necunoscut. Te întrebi cum s’a putut permite jocul acesta neserios?”.

Victor Babeș a murit pe 19 octombrie 1926.

Iar cu aproape un secol mai târziu, în 2018, presa scrie: „Mormântul savantului Victor Babeș din curtea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a fost reabilitat.

La împlinirea a 92 de ani de la trecerea la cele veșnice a savantului a avut loc o ceremonie militară și religioasă la care a participat și ministrul Apărării, Mihai Fifor”.

Deci unde este înmormântat cu adevărat marele savant nu se prea știe nici azi!

Dar, despre cine vorbim?

Iată ce ne spune Wikipedia: Victor Babeș s-a născut la 4 iulie 1854 în Viena. A fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893.

În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe.

A fost fiul deputatului Vincențiu Babeș, originar din Banat, și al Sophiei Goldschneider, descendenta unei influente familii vieneze.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric