Sibiul, un oraş turistic de nota 8,5

Fosta Capitală Culturală europeană este, probabil, singurul oraş din România care beneficiază de un studiu asupra fenomenului turistic în ultimii zece ani.

Un studiu efectuat pe mai mult de 5.000 de turişti veniţi la Sibiu în ultimii zece ani relevă faptul că aproape trei sferturi din musafirii oraşului au studii superioare. Nota medie dată de turişti Sibiului, ca destinaţie turistică, este 8,5, arată aceeaşi cercetare.

Studiul a fost coordonat de profesorul Ilie Rotariu, din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, principiile de bază ale cercetării fiind implementate de britanicul Greg Richards, de la Asociaţia ATLAS (European Association for Leisure and Tourism Studies). Richards a condus până acum proiecte de cercetare şi marketing în domeniul turismului pentru oraşe precum Londra, Barcelona sau Luxemburg.

Probabil cei mai educaţi turişti ce vizitează România

Din datele studiului denumit "Zece ani de dezvoltare culturală la Sibiu: Capitala Culturală europeană şi după ea", 43% dintre musafirii oraşului, în anul 2001, aveau studii superioare. În 2010, procentul turiştilor cu studii superioare veniţi la Sibiu a fost de aproape 85% (din care 20,3% aveau studii postuniversitare).

Cât priveşte veniturile turiştilor (media lunară pe familie) trebuie spus că, în 2009, au venit cei mai înstăriţi vizitatori: peste 20% au declarat că au venituri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, peste 10% declarând venituri lunare de până la 20.000 de euro.

Oraş peste serviciile oferite

În cadrul studiului, turiştilor li s-a cerut să dea o notă pentru Sibiu ca destinaţie turistică, dar şi separat pentru serviciile oferite aici. Astfel, dacă în 2001 media notelor date pentru şederea la Sibiu era de puţin peste 7,5, în 2008 această medie a trecut de nota 9.

Note mult mai mari au acordat turiştii Sibiului ca destinaţie turistică. De la aproape 9, în 2007, notele au sărit la 9,2 în 2008, dar au coborât la 8,8 în 2010.

450 de euro, preţul mediu al vacanţei la Sibiu

Sumele cheltuite de turişti în vacanţa de la Sibiu au urcat de la o medie de nici 200 de euro în 2001 la aproape 450 de euro în 2010. Cheltuielile medii zilnice, însă, au scăzut, odată cu criza economică, de la 130 de euro, la 110 euro anul trecut.

Interesant este şi comportamentul turiştilor în ceea ce priveşte cazarea. Diligenţele pentru somnul de peste noapte sunt efectuate în proporţie de peste 70% după venirea în Sibiu. Doar 25% utilizează internetul pentru rezervarea locurilor de cazare.

Muzeul Astra a câştigat cei mai mulţi vizitatori

Dacă în 2007 doar unul din cinci turişti au vizitat şi Muzeul din Dumbrava, în 2010 procentajul acestora a ajuns la 54%. A doua creştere semnificativă a numărului de turişti a avut-o Muzeul Brukenthal, 57% dintre cei care vin în oraş declarând că intră neapărat şi la expoziţiile acestei instituţii. Pornind de la informaţii oficiale, statistici şi documente, evz.ro a realizat, anul trecut, o evaluare a Sibiului, în cadrul campaniei "Oraşul de vis". Mai jos, câteva dintre articolele publicate atunci:

  • ORAŞUL DE VIS: Sibiu, oraşul în care eşti turist la tine acasă
  • Sibiu: capitala de ieri, oraşul de mâine
  • Klaus Johannis: "Sibiul este o combinaţie reuşită între tradiţie şi modernitate"
  • Ion Besoiu: „Sibiu, dragostea mea” dureroasă!
  • Aron Huzu: "Am învăţat multe de la unguri şi de la saşi"