Sibiu: fără amenzi pentru maşinile cu numere străine

Poliţia Comunitară din Sibiu a renunţat să-i mai amendeze pe proprietarii maşinilor cu numere străine parcate neregulamentar deoarece nu-i pot identifica într-un interval mai scurt de doi ani.

„Din păcate nu putem să-i sancţionăm pe proprietarii acestor maşini cu numere de înmatriculare din altă ţară şi chiar i-am sfătuit pe poliţiştii comunitari să nu dea amenzi în astfel de cazuri. Nu putem să trimitem amenzile, pentru că ar dura şi doi ani până am putea identifica cine sunt proprietarii acestora. Pe viitor poate lucrurile se vor mai schimba“, mărturiseşte Adrian Aldea, şeful Poliţiei Comunitare Sibiu.

Această „sincopă“ a autorităţilor îi nemulţumeşte însă pe sibienii care parchează regulamentar.   „Eu lucrez chiar la o firmă din centrul oraşului şi mereu mă chinuiesc să găsesc loc de parcare. Am văzut că pe maşinile cu numere din altă ţară nu sunt puse amenzi niciodată. E revoltător ca proprietarii acestora să nu fie sancţionaţi pentru că nu au taloane de parcare. Păi, dacă mergi în Spania, Germania sau Austria, iei şi amendă, şi îţi şi ridică maşina. Noi de ce nu procedăm la fel?“, se întreabă revoltat Marius Dăneţiu, managerul unui restaurant din centrul Sibiului.