După scumpirea benzinei la Petrom, şi Lukoil România a scumpit azi benzina cu şapte bani pe litru, păstrând neschimbate tarifele la motorină şi GPL auto.
Astfel, benzina COR 95 fără plumb Euroluk are un preţ de 3,41 lei pe litru, iar benzina COR 98 fără plumb Super Euroluk costă 3,99 lei pe litru.
Tarifele pentru motorină au rămas neschimbate, sortimentele Euro L Diesel şi Super Euro L Diesel putând fiind achiziţionate cu 3,37 lei/litru, respectiv 3,56 lei/litru.
Totodată, preţul la gazul petrolier lichefiat a fost menţinut la 1,86 lei pe litru. Grupul rus deţine circa 300 de benzinării pe piaţa locală a distribuţiei de carburanţi. Totodată, compania deţine şi rafinăria Petrotel-Lukoil.
CITIŢI ŞI: Benzină mai scumpă la Petrom