Și coronavirusul e rasist? Sau de vină e „rasismul sistemic” din Marea Britanie?

Și coronavirusul e rasist? Sau de vină e „rasismul sistemic” din Marea Britanie?

Marea Britanie ocupă o nedorită poziție secundă în clasamentul țărilor cu cele mai multe decese provocate de  Covid-19. Dornici să abordeze și criza de sănătate din perspectiva revoluției împotriva rasismului, jurnaliștii de la ziarul de stânga The Guardian  au analizat decesele provocate de SARS-Cov-2 în funcție de etnia, sexul și vârsta victimelor.

Pe baza datelor puse la dispoziție de Office for National Statistics (ONS) pentru cele 50 000 de decese înregistrate în Anglia și Țara Galilor, jurnaliștii britanici recunosc  că bătrânii prezintă cele mai mari riscuri. Astfel, din fiecare 100 de oameni care mor de Covid-19, 88 au peste 65 de ani și numai 2 sub 50. Asta, probabil, susțin ziariștii de la The Guardian, pentru că sistemul imunitar slăbește odată cu vârsta.

Pănă aici, nimic de obiectat, următorul pasaj al articolului începe. însă, să ridice semne de întrebare. „Unul dintre următorii factori de risc cei mai puternici din Anglia și Țara Galilor este etnia. Persoanele de culoare  reprezintă doar 3% din populație, dar reprezintă șase din 100 de decese coronavirus. Prezintă, așadar,  de patru ori mai multe riscuri de a muri din cauza Covid-19 decât albii.  Asta înseamnă că dacă o persoană moare din coronavirus dintr-un grup de 100 de oameni albi vor fi patru care mor dintr-un grup de 100 de oameni negri”.

Explicațiile pe care le oferă jurnaliștii Anna Leach și Glenn Swann acestor cifre au mai multă legătură cu ideologia neo-marxistă care îi însuflețește decât cu rigoarea științifică: ”Acest lucru nu se datorează factorilor genetici, dar este probabil să fie rezultatul privațiunilor și al factorilor de mediu. Stresul cauzat de rasism poate, de asemenea, determina o sănătate mai precară, făcându-i mai vulnerabili la coronavirus”.

O parte a explicației, cea legată de sărăcie stă în picioare, fără îndoială. Ca medie, imigranții sunt mai puțin avuți decât populația autohtonă. O recunosc, de altfel, și jurnaliștii de la The Guardian, când afirmă: „Coronavirusul a lovit mai tare oamenii săraci. Acesta este următorul factor cel mai important. Persoanele din cele mai defavorizate zece procente din Anglia reprezeintă 11 din 100 de decese.

Cele mai bogate 10 procente înregistrează opt din fiecare 100 de decese coronavirus”. Aceste diferențe, recunosc autorii, nu au o legătură cu pandemia, ci sunt o tendință clară în ceea ce privește speranța de viață: „În Anglia, cei mai bogați oameni trăiesc în medie opt ani mai mult decât cei mai săraci”.

Explicațiile celor doi autori se schimbă ca prin farmec în ceea ce privește repartiția pe sexe. Recunoscând că „din 100 de decese cu coronavirus în Anglia și Țara Galilor, bărbații constituie 57”, Anna Leach și Glenn Swann scriu: „Unele teorii au atras diferențele biologice - faptul că femeile pot avea sisteme imunitare mai puternice. Alții sugerează că diferențele  de comportament pot fi o cauză, de la fumat la igienă”.

Cu alte cuvinte, „patriarhul alb” (inamicul numărul 1 al progresiștilor) moare din cauza faptului că e fumător și certat cu igiena, în vreme ce victima de culoare se stinge din cauza suferințelor provocate de rasism.

Cu astfel de premise științifice, concluzia The Guardian nu poate fi decât una singură: “Obținerea de noi informații despre toți acești factori, de la etnie la gen, ar putea să facă mai multă lumină asupra evoluției bolii și a inegalităților din țara noastră în ceea ce privește îngrijirea sănătății”.

Ne puteți urmări și pe Google News