Și-au riscat viața ca să trăiască în România

Doi sârbi au fost opriți cu focuri de armă noaptea trecută, la graniță, în timp ce încercau să treacă ilegal frontieră. S-au târât pe câmp, prin tufișuri, sperând să nu fie văzuți, căci aveau de gând să trăiască în România.

Sârbii nu aveau acte și au încercat să intre în România peste câmp. Ei au fost însă observați cu ajutorul dispozitivelor de termoviziune, și au fost prinși de polițiștii de frontieră din zona Sânnicolau Mare, care au folosit și armamentul din dotare. ”Cei doi bărbați au fost văzuți cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în timp ce mergeau pe jos, pe un câmp. Oamenii legii au încercat să-i rețină, dar n-au reușit acest lucru decât după ce au tras patru focuri de avertisment”, a explicat MIhaela Leș, ofițerul de presă al Poliției de Frontieră Timio. Bărbaţii nu aveau documente de identitate şi nu vorbeau limba română. Ei au fost duși la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. S-a stabilit că este vorba despre Sava S., de 21 de ani, și Boris M., de 24 de ani. Aceștia le-au spus românilor că au vrut să treacă frontiera, pentru că nu mai aveau bani acasă și s-au hotărât să vină să muncească la negru în România. Acum s-au ales cu dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.