În anul 2006, ploieşteanul Ioan Mereuţă, acum în vârstă de 61 de ani, a aflat că soţia lui este bolnavă de cancer.
„Nu am stat nicio clipă pe gânduri. Am vândut casa şi ne-am mutat cu chirie. Toţi banii i-am cheltuit pe tratamente la Fundeni, dar, din păcate, am pierdut- o. După ce mi-am îngropat nevasta, anul trecut, au început şi necazurile. Acum două luni, în timp ce eram de serviciu la o firmă de taximetrie, am lovit uşor o maşină. Eram supărat şi foarte obosit. A venit un poliţist să constate paguba şi mi-a luat carnetul pe trei luni. Nu am mai avut cu ce plăti chiria şi am ajuns în stradă”, povesteşte ploieşteanul. „La început a fost greu pentru că îmi era frig”
De aproape două luni, casa lui este un autoturism Oltcit pe care şi l-a parcat în cartierul Bariera Bucureşti. „E singurul bun pe care îl mai am. Aici mănânc ce mai îmi dau vecinii, aici dorm. La început a fost greu, pentru că îmi era frig, mai ales noaptea. Dar m-am obişnuit. Mă învelesc cu plapuma şi mă rog la Dumnezeu să mai văd răsăritul. Muncesc cu ziua pe unde apuc, dar nu prea mai e de lucru nici ca salahor”, se plânge Ioan Mereuţă.
Bărbatul numără zilele până luna viitoare, când îşi va recăpăta carnetul de şofer. Se teme însă că recesiunea va lucra împotriva lui şi nu îşi va găsi vreun post de şofer prea curând. „Am 42 de ani de şofat. Altceva nu prea ştiu să fac. Nu văd cine m-ar mai putea angaja acum, când toţi patronii îşi dau afară angajaţii”, crede Nelu, aşa cum îi spun puţinii prieteni pe care îi mai are. Deşi Ion are un fiu, de profesie inginer, acesta l-a dat uitării. „I-am plătit 25 de ani pensie alimentară, iar acum nici nu vrea să mai ştie dacă trăiesc. Aşa e viaţa”, îşi încheie trista poveste Ion Mereuţă, după care se întoarce în maşina care îi ţine loc de casă.