Vasluianul Gheorghiță Guzanu, în vârstă de 35 de ani, va sta 12 ani în închisoare pentru uciderea propriului frate. Oamenii legii spun că nu au mai întâmplnit un astfel de caz.
Gheoghiță și Vasile Guzanu, doi frați de 35 și respectiv 37 de ani, s-au avut bine până în toamna anului trecut, când s-au certat de la bani, scrie vrn.ro.
Beat turtă, primul și-a amintit că fratele său îi datorează 300 de lei. Vasile a susținut însă contrariul, ceea ce l-a înfuriat la culme pe fratele său mai mic. Acesta a sprit la bătaie, lovindu-l cu o bucată de lemn de la un șifonier și cu un levier.
O săptămână mai târziu, victima a murit într-un spital din Iași. Cazul a intrat în atenția procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui, care l-a reținut pe Gheorghitã Guzganu pentru 24 de ore, sub acuzația sãvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.