S-a căsătorit de la vârsta de 19 ani, dornică să scape cât mai repede de părinţi.
Lynne Spears, mama celebrei cântăreţe Britney Spears, este cea care şi-a propulsat fiicele încă de mici sub lumina reflectoarelor. Lynne e considerată de către presa tabloidă americană un părinte sufocant, care şi-a nenorocit fiicele pentru a-şi potoli setea de notorietate. Cei care au scotocit prin trecutul familiei au descoperit că mama solistei a avut o tinereţe destul de zbuciumată.
Originară de prin Louisiana, Lynne s-a căsătorit de la vârsta de 19 ani, dornică fiin să scape cât mai repede de părinţi. Soţul ei era un alcoolic violent. Cuplul a avut la început un băiat, Brian, dar Lynne voia o fetiţă, care să fie exact ceea ce ea nu a reuşit niciodată: o divă. Visul i se va împlini: doi ani mai târziu o are pe Britney. ”Şi a început coşmarul”, titrează presa de scandal americană, care o consideră o mamă denaturată.
Rochiţe de dans
Sub atenta supraveghere a lui Lynne, Brit (după cum o alinta) va fi îmbrăcată cu extravagante rochiţe de dans încă de la vârsta de cinci ani, iar la vârsta de şapte ani va fi dusă la castinguri istovitoare. Plus la ”lecţii de zâmbit”!
La vârsta de nouă ani Britney era deja dată pe mâna unui impresar, care o va propulsa direct sub lumina reflectoarelor. Fetiţa este dusă des la tot felul de concursuri, în detrimentul orelor de şcoală. ”Lynne dorea ca fiica ei să devină un star cu orice preţ! Aşa înţelegea ea să se răzbune pe eşecurile din propria viaţă”, avea să mărturisească fosta sa cumnată, Chandra McGovern.
Escortată tot timpul de mama ei şi nevoită să devină adult înainte de vreme, Britney va riposta în cele din urmă, dorind să fie independentă. Mama nu o mai poate controla aşa de bine, prin urmare îşi îndreaptă toată ”afecţiunea” spre Jamie-Lynn, fiica cea mică. Astfel, sora lui Brit va fi asediată de castinguri pentru seriale încă de la vârsta de 12 ani. În mod uimitor, singurul moment de glorie al sorei mai mici a fost un rol în care o interpreta pe...Britney!
Ultima soluţie
În cartea "Through the Storm: A Real Story of Fame and Family in a Tabloid World", Lynne Spears povesteşte viaţa de familie, declarând că nu se simte vinovată pentru faptul că şi-a dorit să îi vadă pe ”cei dragi” în lumina reflectoarelor. Nu a pierdut ocazia să vorbească nici despre ”perioada neagră din familie, când Britney avea probleme psihice iar sora ei mai mică era însărcinată”. Cu o obrăznicie fără limite – după cum va nota presa americană, Lynne va declara la fel de senină, că ”ultima soluţie era să se roage”!