Un bărbat a murit carbonizat, după ce maşina în care se afla a luat foc, luni, în faţa sediului Finanţelor Publice din Oneşti. Se presupune că bărbatul s-a sinucis cauza datoriilor acumulate către stat.
Pompierii au fost alertaţi, luni după-amiază, la 112, să intervină în zona centrală a municipiului Oneşti, unde o maşină era în flăcări în faţa sediului Finanţelor Publice.
Potrivit Spy News, bărbatul avea 40 de ani şi era consilier local în comuna Pârgăreşti. El s-ar fi autoincendiat din cauza datoriilor pe care le avea. Se pare că politicianul deţinea mai multe afaceri din cauza cărora a acumulat datorii imense, iar recent a fost somat de şi de fisc. Familia nu a fost înştiinţată încă.
Potrivit responsabilului mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Valerica Manole, citat de Mediafax, după lichidarea incendiului, pe bancheta din spate a maşinii a fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat de 40 de ani.
Anchetatorii au ridicat autoturismul pentru expertiză, urmând să se stabilească împrejurările în care a luat foc maşina. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru necropsie.