Shamanul din Oradea curăţă karmele clienţilor

Paul Burghardt, un budist orădean, în vârstă de 55 de ani, practică shamanismul de 12 ani.

„În societatea noastră nu există această tradiţie. La unguri au existat shamanii, înainte să fie creştini. De fapt nu există shamanismul, nu a existat nicio dogmă în sensul ăsta. Shamanismul este o practică, iar shamanul este un practician, un muncitor care, prin anumite tehnici şi ritualuri, ajută oamenii“, spune Paul Burghardt.

În vechile societăţi tradiţionale tribale, shamanul era unul dintre cele mai importante personaje, cel care se ocupa de spiritualitate. Era un fel de preot, vindecă tor, cel care conducea morţii pe lumea cealaltă, sfătuitor.   „Eram considerat un ciudat şi eram urmărit de Securitate“ Orădeanul spune că de mic avea anumite „apucături“, însă abia după ce a ajuns la maturitate a început să practice budismul. „Aici eram considerat un ciudat şi eram urmărit de Securitate. Ajuns în Ungaria, în ’89, am întâlnit shamani care şi-au dat seama de darul meu şi m-au îndemnat să practic controlat aceste lucru“, explică Paul Burghart.

Shamanul are deja clienţi fideli, iar primul lucru pe care trebuie să-l facă aceştia este să creadă în puterile lui şi să-i urmeze sfaturile cu stricteţe. „În societatea noastră este mai greu acest lucru. În Nepal, cine merge la shaman ştie că o să fie ajutat. La noi, cei care vin sunt pasivi, ei cred că eu trebuie să fac totul dar nu-i aşa, eu doar îi ajut, ei trebuie să facă restul“, spune Burghardt.   Unii vor să scape de blesteme Cei mai mulţi dintre clienţii shamanului vor să scape de „blesteme“, să-şi rezolve problemele sentimentale sau de la serviciu. O practică solicitată mult de clienţii shamanului este curăţirea karmei. „Karma reprezintă totalitatea acţiunilor noastre şi reacţia la aceste acţiuni. Este recomandată curăţirea karmei ca să scăpăm de greutăţi. Dacă facem un lucru bun şi ne bucurăm de el, face bine karmei, dacă facem un lucru rău, dar ne pare rău, şi asta face bine“, a explicat budistul.

Ritualurile făcute de shaman sunt practicate cu ajutorul unor ustensile tantrice, aduse din Nepal. Printre ele se numără şi o tibie umană, tot din Nepal. Ritualurile sunt un amalgam de practici budiste şi shamanice şi în timpul lor sunt intonate mantre, un fel de rugăciuni. PROFESOR Predă cursuri de budism Paul Burghardt trăieşte din shamanism şi din cursurile predate. El este practician al dzogchen şi tantra budistă, practici superioare în budism, tarot magic, magie albă şi mersul pe cărbune încins.

„Tarotul este ceva foarte înţelept, este o practică foarte bună pentru meditaţie şi autocunoaştere. Tarotul nu înseamnă dat în cărţi, ci este mult superior, presupune şi metode de meditaţie şi respiraţie“, a explicat Paul Burghardt. El s-a specializat în timpul călătoriilor în Nepal, unde a fost de patru ori. Budistul a ajuns să mediteze zilnic între 2 şi 8 ore.