Sfidarea golfului

Afganul Mohammad Afzal Abdul este patronul aproape falit al unicului teren de golf al ţării sale, Kabul Golf Course, pe care l-a deschis în anul 2004, în speranţa unui viitor economico-politic stabil şi prosper.

Deşi la început s-a bucurat de oarecare succes, în prezent, după numai trei ani, terenul de nouă găuri nu mai are niciun firicel de gazon şi este frecventat doar de 10-12 persoane într-o săptămână bună. În contextul dezastrului economic actual, al criminalităţii crescânde şi a resurgenţei talibane, chiar şi Abdul recunoaşte că terenul pare cu totul nelalocul lui, dar spune că nu-l va închide şi că va avea răbdare până când situaţia politico-economică a ţării sale se va îmbunătăţi.