SFATUL PSIHOLOGULUI: Stresul îmi afectează relaţia

Vă răspunde Dr. Paula Irimia.

Dintotdeauna am fost o persoană stresată. Stresul îmi afectează relaţia cu soţul meu şi m-am îmbolnăvit (am ulcer). Ce să fac? - Elena Popa, agent vânzări, Timişoara O persoană predispusă la a-şi face griji din orice, neîncrezătoare în sine, pesimistă este mai vulnerabilă la stres decât o alta cu o viziune realistă despre sine, lume şi viaţă. Nu suntem afectaţi în mod identic de stres. Vulnerabilitatea la stres este diferită, iar răspunsul la stres implică reacţii nervoase, endocrine şi metabolice. Nici reprimarea emoţiilor nu este de dorit, fiind chiar nociv să vă închistaţi într-o tăcere tensionată. Aveţi grijă să nu vă impuneţi modificări ale stilului de viaţă care să depăşească propria capacitate de adaptare! O condiţie pentru menţinerea sănătăţii psihice este rezolvarea pe cât posibil a conflictelor majore. De exemplu, dacă vă nemulţumeşte ceva în viaţa de familie, abordaţi frontal problema, încercând să găsiţi împreună cu soţul o rezolvare a ei.

Dacă, în general, refuzaţi să vă exprimaţi supărările, organismul preia stresul şi devine vulnerabil la îmbolnăviri fizice şi psihice. Preaplinul psihic se revarsă în plan organic şi determină apariţia unor afecţiuni psihosomatice (gastrite şi ulcer gastroduodenal, colite, hipertensiune, migrene etc.). Solicitaţi sprijinul unui psihoterapeut pentru a învăţa câteva tehnici de relaxare şi gestionare a stresului.

Pentru alte informaţii, sunaţi la tel. 0722.190.824 sau accesaţi site-ul www.copilulmeu.ro