SFATUL PSIHOLOGULUI: „Cum îmi determin copilul să nu-şi mai roadă unghiile?”

Vă răspunde Dr. Paula Irimia.

„Fetiţa mea are 4 ani. De câteva luni, îşi roade unghiile. Cum s-o fac să renunţe la acest obicei?” D.T., Târgu-Mureş

Rosul unghiilor (onicofagia) apare în momentele în care copilul se simte tensionat. Acest obicei se manifestă mai ales la copiii nervoşi, uşor timizi şi sensibili, care, pe măsură ce trec prin evenimente stresante, ajung să reacţioneze astfel inconştient. Un conflict în familie, schimbarea locuinţei, venirea pe lume a unui frăţior sunt tot atâtea situaţii stresante care pot declanşa onicofagia.   Nu există un remediu general valabil, dar copilul poate fi ajutat să-şi controleze treptat impulsul. Fetiţa îşi roade unghiile mai ales când se simte ameninţată şi vulnerabilă. Reacţia dumneavoastră este determinantă. Dacă îi impuneţi să nu-şi roadă unghiile, nivelul de stres va creşte şi va face exact contrariul. Important este să depistaţi adevăratele cauze ale neliniştii ei.

Încercaţi să nu o mustraţi pentru ceea ce face, să nu o cicăliţi şi să nu o faceţi să se simtă umilită. Dacă îşi roade unghiile în mod repetat, mergeţi cu fetiţa la psiholog pentru a fi evaluată şi pentru a urma câteva şedinţe de psihoterapie.

Pentru alte informaţii, sunaţi la tel. 0722.190.824 sau accesaţi site-ul www.copilulmeu.ro