Un copil de 9 ani din Bacău s-a spânzurat de dorul mamei plecată la muncă în Germania. Peste 80.000 de copii din România au părinții plecați la muncă în străinătate.
Femeia, plecată în data de 24 iulie în străinătate pentru a putea susține cheltuielile familiei, și-a lăsat copilul în în grija sorei sale, scrie ziare.com.
Copilul se juca în curtea casei cu verișoara sa, iar femeia a plecat la magazin pentru a face câteva cumpărături. Când s-a întors l-a găsit spânzurat de copac cu o sfoară, în grădina din spatele casei, susține femeia.
Copilul nu era pentru prima dată lăsat în grija rudelor. Mama sa a lucrat deseori în străinătate, copilul fiind crescut de la vârsta de doi ani de bunci.
Mama baiatului va reveni acum în țară pentru a-și înmormânta copilul.
Peste 1.200 de copii care sunt afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate a părinţilor vor fi susţinuţi psihologic şi ajutaţi să îşi pregătească temele pentru şcoală, în cadrul a 16 centre de zi, deschise de organizaţia "Salvaţi Copiii", în unităţi de învăţământ din mai multe zone ale ţării.
Ajutor: Dacă aveţi nevoie de sprijin sunaţi la numărul internațional de urgență, 112 sau la Telefonul Copilului 116 111.