Cedric Benson, fost star al fotbalului american, jucător în NFL la Chicago Bears, Cincinnati Bengals şi Green Bay Packers, a murit sâmbătă, într-un accident de motocicletă, în Texas.
Accidentul s-a petrecut în oraşul Austin, iar Cedric Benson se mai afla pe motocicletă cu o femeie, care nu a putut fi identificată din cauza incendiului izbucnit imediat după accident.
Motocicleta condusă de Cedric Benson a intrat în coliziune cu un minivan, decesul fiind instantaneu. Poliţia spune că viteza excesivă şi vizibilitatea redusă au fost principalii factori care au dus la producerea accidentului.
Cedric Benson avea 36 de ani, fiind născut pe 28 decembrie 1982 în Midland, Texas. A avut mai multe probleme cu poliţia, fiind arestat în repetate rânduri.
În 2008, înainte de startul sezonului, el a fost arestat pentru că a condus o barcă pe râul Colorado sub influenţa unor substanţe halucinogene, fiind agresiv cu poliţiştii.
În 2010 a fost arestat după ce a bătut un barman, iar în 2011 a primit chiar 20 de zile de închisoare. A fost arestat de mai multe ori pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar anul trecut, ultima oară, pentru conducere fără permis, potrivit publicaţiei The Sun.