Sfântul Proroc Samuel a trăit cu o mie de ani înainte de nașterea Mântuitorului. Fiu al lui Elcana și al prorociței Ana, a fost ultimul judecător al evreilor.
Samuel s-a născut ca rod al rugăciunii părinților săi, de aceea Ana l-a închinat lui Dumnezeu, ducându-l la templu când a împlinit trei ani. La vârsta de 12 ani, Samuel are o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele care aveau să cadă asupra poporului din cauza desfrăului fiului marelui preot, Eli. Într-adevăr, filistinii îi robesc pe israeliți timp de 20 de ani și le iau Chivotul Legii. Trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăința, Samuel este recunoscut de popor ca proroc, preot și judecător al lui Israel. La sfârșitul vieții sale, Samuel îl unge ca rege pe David.