"Nevestele disperate", la final

Premiera de pe 25 septembrie va fi ultima pentru serialul american. Producătorii au anunţat oficial că îl vor sista după al optulea sezon, deşi se anunţaseră salariile pentru al nouălea.

Anunţul făcut a fost o adevărată surpriză pentru iubitorii serialului, pentru că dramele, bucuriile, intrigile sau scandalurile nevestelor din suburbie erau plăcute de toată lumea, serialul fiind preluat de televiziunile din peste 130 de ţări, inclusiv din România. Au fost voci care au susţinut că motivul pentru care episoadele se vor termina aici este faptul că scenariştii şi-au cam pierdut din creativitate. Cel puţin asta demonstrau audienţele tot mai scăzute ale celui mai recent sezon. Salarii de 370.000 de dolari pe episod În luna aprilie, la Hollywood se vorbea răspicat despre cel de-al nouălea sezon al producţiei televizate, mai ales că atunci sau anunţat salariile actriţelor Teri Hatcher, Felicity Huffman, Marcia Cross şi Eva Longoria - 370.000 de dolari pe episod. În ciuda acestor sume importante, cele patru staruri din "Neveste disperate" se vor retrage de pe platourile de filmare imediat ce se va termina sezonul opt. Cei din spatele camerei de filmat au luat decizia să încheie povestea mai devreme.

Prezente la cocktail-ul organizat de Asociaţia Criticilor de Televiziune, Felicity Huffman (Lynette), Marcia Cross (Bree) şi Brenda Strong (Mary Alice) au povestit cum au aflat ele că filmează ultimul sezon. Pe Marcia Cross a anunţat-o PR-ul ei şi apoi ea i-a trimis un email lui Huffman. Aceasta a declarat că producătorii George Perkins şi Bob Daily au venit la întrunire şi au făcut anunţul, dar fără prea mult tam-tam. "Pentru toată lumea a fost un amalgam de sentimente. Păreri de rău, supărare, dar şi mulţumire", a subliniat Felicity. Brenda Strong a detaliat că vestea a supărat-o foarte mult. "Când ceva merge bine, nu vrei să se termine. Ne-am aşteptat cu toţii să existe şi un al nouălea sezon", a adăugat actriţa.

Marcia Cross s-a arătat fericită că în sfârşit s-a luat decizia de a se face publică vestea, pentru că ea simţea că se va termina, lucru pe care s-a arătat reticentă să îl împărtăşească din cauza fricii de a nu fi contrazisă. PARCURS Un inventar de 38 de premii Serialul "Neveste disperate" s-a lansat în 2004 şi a avut ratinguri impresionante. Acţiunea se petrece într-o suburbie americană, Fairview, pe Wisteria Lane, şi se declanşează când una dintre vecinele "nevestelor", Mary Alice, se sinucide. Pe parcursul sezoanelor, nu au lipsit bătăile între femei, geloziile, scenele de dragoste şi momentele critice în viaţa de cuplu. Conflictele interne ale femeilor care ori nu ştiu cum să îşi păstreze bărbatul, ori nu ştiu ce să aleagă între carieră şi familie au atras publicul prepoderent feminin într-un număr foarte mare. Dovada succesului din ce în ce mai mare pe care l-a înregistrat producţia ABC în cei şase ani de difuzare o constituie cele 38 de premii câstigate, printre care şapte premii Emmy.

Pe 25 septembrie va avea loc premiera sezonului opt şi odată cu terminarea acestuia se anunţă şi finalului serialului de televiziune. "Când ceva merge bine, nu vrei să se termine. Ne-am aşteptat cu toţii să existe şi un al nouălea sezon.“ BRENDA STRONG, actriţă <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/GQHPMBVPPK4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>