Rebela Amy Winhouse se va număra, alături de Whitesnake, Asian Dub Foundation, sau Prodigy, printre cei care-şi dau întâlnire, în 2011, cu fanii în România. Seria începe, sâmbătă, cu Manu Chao.
Dacă promoterii unguri anunţă oficial că Amy Winehouse se numără printre artiştii care vor cânta în perioada 10-15 august, la Festivalul Sziget, surse de pe piaţa de publicitate ne asigură că anul acesta o vom vedea pe diva rebelă şi în România, fie la Bucureşti, pe Stadionul "Iolanda Balaş", fie într-un festival pe care Ministerul Turismului in tenţionează să-l organizeze la Vama Veche.
După ce mai mulţi promoteri români au înaintat oferte către managementul artistei britanice, se pare că unul dintre aceştia a semnat deja un contract, urmând ca turneul "de revenire" al artistei laureate cu Grammy (Amy Winehouse nu a mai făcut turnee din 2008) să treacă şi prin România, într-un circuit care o va purta şi în estul şi sudul Europei, în oraşe precum Belgrad, Budapesta, Atena sau Istanbul.
Turneul se numeşte "Back To Black" şi promovează cel mai recent album al artistei, lansat în 2007, iar în playlistul pentru show sunt incluse piese de pe acest album, plus alte câteva piese compuse de atunci şi până acum. Amy Winehouse este un artist cu probleme, ceea ce ridică serios costurile de asigurare a concertelor ei - având în vedere precedentele şi probabilitatea mare ca aceasta să nu onoreze contractul.
După doi ani de pauză, timp în care a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice pentru scandalurile provocate, Amy Winehouse se pregăteşte să plece în turneu. Albumul "Back To Black" a fost vândut în peste 10 milioane de copii şi a fost premiat cu cinci Grammy.
Două festivaluri îşi dispută fanii
Anul acesta, două dintre cele mai importante festivaluri din România au fost programate în aceeaşi perioadă, respectiv 1-3 iulie, la Bucureşti. Promoterii implicaţi în organizarea fiecăruia dintre acestea, D&D East Entertainment, respectiv Emagic Entertainment, îşi ju stifică deciziile prin datele de turneu disponibile în calendarul trupelor invitate, revendicându-şi întâietatea în anunţarea evenimentelor.
În condiţiile în care niciunul dintre organizatori nu doreşte să schimbe zilele de desfăşurare a festivalului, publicul va fi triat doar prin ofertă. Dacă Rock The City urcă - timp de trei zile - pe scena din complexul Romexpo un line-up de excepţie, care include trupe ca Whitesnake, Judas Priest, Prodigy, Papa Roach şi Mike and The Mechanics, B’Estfest anunţă trupe cu notorietate mai mare în rândul tinerilor, cum ar fi Hadouken, Asian Dub Foundation sau Flogging Molly.
Rock The City se mută din Piaţa Constituţiei - aşa cum era anunţat iniţial - în complexul Romexpo, în timp ce B’Estfest dă betoanele din centrul Capitalei pe iarba verde din nordul oraşului, ispitind fanii cu un perimetru de show nou-nouţ, din zona Pipera-Tunari.
"Sunt două festivaluri care se produc în acelaşi timp, dar iubitorii de hard rock nu or să se ducă niciodată la Skunk Anansie. Nu a fost o intenţie rea din partea noastră, eu cred că nici din partea colegilor", a declarat Denise Săndulescu, managerul D&D East Entertainment. Festivalul Sonisphere este alt subiect de dezbate re pentru iubitorii de muzică, după ce anul trecut, la prima ediţie, festivalul s-a impus cu un lune-up de excepţie, de la Rammstein şi Metallica la Manowar sau Alice in Chains.
Deşi la sfârşitul anului 2010 existau zvonuri potrivit cărora Festivalul itinerant Sonisphere va trece şi anul acesta prin Bucureşti, organizatorii, D&D East Entertainment, declarau recent că headlinerul turneului Sonisphere este în 2011 Iron Maiden, o trupă care, spune Marcel Avram, a cântat acum opt luni la Cluj şi nu acceptă să revină în România atât de repede.
În aceste condiţii, Marcel Avram a decis ca în Europa de Sud Est să ducă Sonisphere doar la Varşovia, Atena, Istanbul şi Sofia, iar la Bucureşti să organizeze un alt eveniment de mare amploare, Rock The City.
Un festival cu legende şi altul care întinereşte
În primele trei zile ale lunii iulie, Complexul Romexpo va deveni iarăşi punctul zero al muzicii rock. A treia ediţie a festivalului Rock the City, aduce la Bucureşti nume ca Roach, Hatebreed, Therapy?, Sabaton, Boom, Judas Priest, Prodigy, Whi tesnake şi Mike and The Mechanics.
În total vor fi 16 trupe, străine şi româneşti, restul artiştilor urmând să fie anunţaţi până la sfârşitul lunii iunie. Până pe 15 aprilie, biletele pentru festivalul Rock the City vor putea fi achiziţionate la preţul de 100 de lei (pentru categoria Normal Circle) şi 150 de lei (la categoria Golden Circle).
Doritorii pot achiziţiona şi abonamente pentru cele trei zile de festival, preţul unui abonament variind între 200 de lei (Normal Circle) şi 250 de lei (Golden Circle). Whitesnake, una dintre cele mai mari trupe rock ale lumii, vine pentru a doua oară în România, pentru a concerta la Rock the City. Spectacolul face parte din turneul de promovare a noului album, "Forevermore".
Concurentul, B’Estfest, înti nereşte anul acesta. Organizatorii de la Emagic au declarat că începând din acest an, B’Esfest se adresează unei categorii de public mult mai tânăr, astfel că britanicii de la Skunk Anansie şi australienii de la Pendulum sunt cap de afiş. Celor două trupe urmează să li se alăture Hadouken, Asian Dub Foundation, Flogging Molly, House of Pain, Lamb.
Până la sfârşitul lunii aprilie vor fi anunţaţi încă doi headlineri. Tot atunci va fi făcut public şi programul festivalului. Biletele sunt disponibile pe siteul www.myticket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, la magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului şi The Ark.
Concertele anului
- Manu Chao, 16 aprilie, Sala Palatului (Bucureşti) Preţ: 108 lei + costul serviciilor de ticketing
- Bryan Ferry, 1 mai, Sala Palatului Preţ bilete: de la 120 până la 350 lei
- Shakira, 7 mai, Piaţa Constituţiei Preţ bilete: între 120 de lei şi 380 de lei
- INNA, 17 mai, Arenele Romane (Bucureşti) Preţ 80 lei un bilet
- Roxette, 30 mai, Zone Arena (Bucureşti) Preţ bilet: 135 lei până la 395
- FESTIVALUL Rock the City are loc pe 1, 2, 3 iulie, Piaţa Constitutiei (Bucureşti) - Whitesnake, Judas Priest, Prodigy, Mike and The Mechanics Preţuri: Nu s-au stabilit încă
- FESTVALUL XTERIA - The Legend Of Dreams Festival, 20 şi 21 mai, Arenele Romane (Bucureşti) 20 mai - Kate Ryan 21 mai - Dash Berlin, Paul Mendez, Phunk Investigation Până pe 19, respectiv 20 mai preţul unui billet este de 60 lei, iar în ziua concertului 75 lei
- Ali Campbell, 16 iunie, Sala Palatului (Bucureşti). Preţ bilet: de la 70 lei la 220 lei
- Festivalul B'Estfest, 1,2, 3 iulie, Pipera-Tunari (Bucureşti) Cap de afiş: Skunk Anansie, Pendulum, Hadouken, Asian Dub Foundation, Flogging Molly, House of Pain, Lamb. Preţ: abonament de o zi costă 125 lei - abonamentul de 3 zile: 265 de lei - voucherul de camping: 15 lei
- Bon Jovi, 10 iulie, Piaţa Constituţiei (Bucureşti) Bilete: între 159,8 şi 479,3 lei
- Festivalul Sziget, 10-15 august, Budapesta The Manhattan Transfer, 11 noiembrie, la Sala Palatului (Bucureşti) Preţ bilete: între 85 de lei şi 205 de lei
Iubitorii de muzică trebuie să-şi pună bani de-o parte pentru a-şi vedea artiştii preferaţi. În special în luna mai, când sunt programate trei dintre cele mai bune concerte: Shakira, Inna şi Roxette
-
Alina Dan
După un an 2010 glorios din punct de vedere al prestaţiilor marilor artişti pe scenele româneşti, 2011 vine la rândul său cu o bogată ofertă în plan muzical. Dacă Lady Gaga nu a dorit să-şi aducă "The Monster Ball Tour" şi pe meleaguri româneşti, după ce pe 7 noiembrie a cântat la vecinii maghiari, iar vestea unui concert susţinut de aceasta în România a rămas la stadiul de zvon, cofirmările din partea unor trupe precum Roxette, Bon Jovi, Whitesnake, Judas Priest sau Prodigy i-au făcut pe fani să declanşeze frenezia achiziţionării biletelor. Primăvara a debutat calendaristic în martie cu un şir de concerte dedicate în special iubirii şi femeii.
În aprilie însă se cântă pe ritmuri dintre cele mai variate, de la rock, folk până la cele latino.
Ultima strigare pentru Manu Chao
Sala Palatului va răsuna pe 16 aprilie de ritmurile combinate de rock, chanson, salsa, reggae, ska şi raï cântate de Manu Chao. Concertul, organizat de Emagic şi parte a turneului "La Ventura", este al doilea susţinut de artist în România, după cel din cadrul B’Estfest din 2008.
Biletele pentru spectacolul de la Sala Palatului sunt puse în vânzare pe myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta, la un singur preţ, 108 lei, sumă la care se adaugă costul serviciilor de ticketing, în valoare de 12 lei, rezultând un preţ final al biletelor de 120 de lei. Locul în sală va fi alo cat fiecărui spectator în momentul achiziţionarii biletului, ocuparea scaunelor urmând a se face în ordine, de la cele din faţă, la cele mai îndepărtate.
Aprilie muzical se încheie tot la Sala Palatului, pe 30, cu acorduri pariziene oferite de Enrico Macias, francezul de origine algeriană aflat în turneu de promovare al albumului "Voyage d’une melodie". Biletele pentru concertul care va începe la ora 20.00 sunt disponibile prin biletoo.ro la preţuri care variază între 90 şi 300 de lei.
Mai, o lună cu trei mari concerte
Luna mai poate fi numită şi "luna jazzului", dacă ţinem cont că, în această perioadă, vor avea loc nu mai puţin de trei evenimente dedicate genului - Bucharest International Jazz Competition (7-13 mai 2011), Clas sical Meets Jazz (8 mai 2011) şi Sibiu Jazz Festival (8-14 mai 2011).
Cu toate acestea, atenţia este concentrată asupra a trei nume îndelung aşteptate pe scenele de la noi - Shakira, care va umple de muzică latino Piaţa Constituţiei din Capitală pe 7 mai, Inna, care deşi româncă a preferat scenele internaţionale care au propulsat-o spre succes şi care pe 17 mai cântă la Arenele Romane pentru fanii bucureşteni, şi Roxette, trupă mult-aşteptată în România.
Cei doi suedezi cu o carieră în muzică de un sfert de secol vin în premieră în România, la complexul Zone Arena, în cadrul turneului mondial de promovare al celui mai recent material discografic. Aşa cum era de aşteptat, cele mai ieftine bilete sunt acelea de la concertul Inna.
Fanii cântăreţei le pot achiziţiona prin reţeaua Eventim la preţul unic de 80 de lei. Preţuri asemănătoare au biletele pentru concertele Shakira (între 120 şi 380 de lei, disponibile pe my ticket. ro şi reţeaua Diverta) şi Roxette ( între 120 de lei şi 350 de lei, pot fi achiziţionate prin aceleaşi reţele de distribuţie). Dacă se încumetă cineva să facă un tur al concertelor mai susmen ţionate, ar trebui să scoată din buzunar cel puţin 320 de lei şi maxim 810 lei, mai mult decât un salariu minim pe economie. Sting, Scorpions şi Zucchero vedetele lunii iunie
Vara debutează cu veterani ai muzicii. Sting cântă la Bucureşti pe 6 iunie, în Piaţa Constituţiei, alături de trupa sa şi de Orchestra Simfonică, concert ce face parte din turneul Symphonicity. Artistul revine în faţa fanilor cu cu cele mai cunoscute piese ale sale, reorchestrate. Trei zile mai târziu, la Zone Arena bate "vântul schim bării" adus de legendarii Scorpions. Concertul celor cinci rockeri face parte din turneul de adio "Get Your Sting And Blackout World Tour" şi Project Events.
Fanii mai pot găsi bilete prin reţeaua biletoo.ro, la preţuri cuprinse între 128 şi 350 de lei. După două porţii intense de rock, atmosfera este domolită de italianul Zucchero, care vine pentru a patra oară în România, de această dată în turneul de promovare a albumului "Chocabeck".
Pentru a asculta deja celebrele "Baila Morena", "Every Time You Go Away..." sau "Senza Una Donna", dar şi piesele noi, fanii artistului pot achiziţiona bilete prin reţeaua biletoo.ro la preţuri cuprinse între 100 şi 250 de lei.
"Nu este nevoie să ne pregătim show-urile. Cântăm pur şi simplu. Am învăţat rock’n’roll în oraş, însă la ţară sunt mult mai multe stiluri muzicale, şi pe toate le-am deprins.", MANU CHAO, artist
Bon Jovi, concertul anului
Concertul Bon Jovi la Bucureşti se numără printre evenimentele muzicale ale anului. Trupa care va cânta pentru prima dată în România pe 10 iulie, în Piaţa Constituţiei, se află în plin turneu mondial de promovare Live 2011.
Biletele pentru concert sunt disponibile exclusiv în reţeaua Eventim, la preţuri cuprinse între 159,8 lei (la peluza Parlament) şi 479,3 lei (categoriile VIP A1, A2).
La jumătatea lui martie, organizatorii anunţau că mai au disponibile mai puţin de 500 de bilete la Golden Circle, cu preţul de 298,2 lei, dar şi că pun la dispoziţia fanilor vouchere de transport din principalele oraşe ale ţării.