Sever Voinescu: Mitingul USL, un spectacol propagandistic

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a susținut, astăzi, că mitingul USL a fost un spectacol propagandistic, iar decizia Opoziției de a nu colabora cu PDL trebuie privită "cu reticență".

"A fost pur şi simplu un spectacol propagandistic, lipsit de substanţă, de consistenţă, marcat de un gest cabotin al domnului Ponta, povestea cu ruperea scrisorii", a declarat Sever Voinescu.

În ceea ce priveşte rezoluţia USL de necolaborare cu PDL şi Traian Băsescu, Voinescu a spus că o astfel de decizie trebuie privită cu reticenţă.

"Deciziile pe care oameni înfierbântaţi le-au luat cu ocazia acelei serbări, cu ocazia acelui miting electoral (n.r. trebuie privite cu reticenţă), pentru că s-a dovedit în general că atât în istoria PSD şi în istoria PNL, dar mai ales în istoria PSD, lucrurile decise în congrese nu se respectă...câteva luni mai târziu", a mai spus Voinescu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PDL s-a declarat reticent în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură anunţate de Opoziţie.

"Nu cred că există nicio şansă ca o eventuală moţiune a Opoziţiei să treacă. Guvernul are în continuare majoritate parlamentară fără niciun fel de discuţii", a mai spus Sever Voinescu.