Sever Voinescu despre apropierea dintre Becali şi PNL: ORIBILĂ!

Vicepreşedintele PDL Sever Voinecu a declarat, astăzi, la RFI România, că apropierea dintre Gigi Becali şi USL este ,,oribilă" şi reprezintă ,,un joc electoral ieftin". Acesta nu se arată însă surprins de această decizie a lui Antonescu, care după ce l-a înghiţit pe Dan Voiculescu, să-l înghită pe Gigi Becali este "un exerciţiu simplu".

"Din punctul meu de vedere, este oribil şi asta va contribui la degradarea atmosferei politice în România, dar vedeţi, asta contează prea puţin. Pe mine nu mă miră faptul că Crin Antonescu face povestea asta. După ce l-ai înghiţit pe Dan Voiculescu, să înghiţi pe Gigi Becali este un exerciţiu simplu. De altfel, după o alianţă cu Dan Voiculescu, e absolut banal, e foarte uşor să te aliezi cu oricine. Deci întrebarea nu mai este cum de a putut să facă aşa ceva, după compromisul Dan Voiculescu, poţi să faci orice", a spus Sever Voinescu. Acesta a mai spus că, din punctul său de vedere, "povestea asta cu Gigi Becali este un joc electoral ieftin, care pleacă de la o premisă rudimentară, adică dacă omul deţine echipa Steaua, să-l punem să candideze în cartierul în care stau cei mai mulţi stelişti".

Gigi Becali, a anunţat, aseară, că va candida la parlamentare pe listele USL, în sectorul 6. Primarul acestui sector, Rareş Mănescu, a confirmat, la Realitatea TV, că au existat discuţii cu privire la candidatura lui Gigi Becali, soluţia fiind ca patronul Stelei să se înscrie în filiala liberală. Şi vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a confirmat că au existat discuţii între PNG şi PNL. "Aceste discuţii au avut loc între Becali şi Crin Antonescu. Ştiu despre aceste discuţii, ştiu că a existat şi o discuţie cu Victor Ponta. Urmează, bineînţeles, ca această discuţie să fie extinsă în forurile PNL, iar în condiţiile în care se va lua o decizie există şi posibilitatea ca dl Becali să candideze pe unul din colegiile din municipiul Bucureşti", a spus Fenechiu.  CITIŢI ŞI:

  • Gigi Becali: Voi candida pe listele PNL într-un colegiu din sectorul 6
  • VEZI ce asemănări găseşte Cristian Preda între Antonescu şi Becali. Indiciu: ambii sunt codaşi la prezenţe
  • Relu Fenechiu despre fuziunea cu PNG: "Nu facem o fuziune pentru un sediu, fie el şi de un milion de euro"
  • Ministrul Culturii, Puiu Haşotti nu priveşte cu ochi buni o fuziune a PNL cu partidul lui Gigi Becali
  • Becali vrea să se facă liberal. VEZI ce condiţii i-a pus lui Antonescu