Sever Voinescu: Alegerile locale şi parlamentare, împreună, la început de noiembrie

Ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale este una bună, susţine purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Potrivit acestuia, cea mai bună variantă ar fi organizarea acestora în prima jumătate a lunii noiembrie.

"Ideea este bună din două motive. Unul, într-un an electoral instituţiile publice paralizează, pentru că aşa este de 20 de ani. Este un obicei prost, aş spune un blestem. Nimeni nu mai face nimic în aşteptarea rezultatelor alegerilor.

În al doilea rând, prelungirea disputei politice, a campaniei electorale pentru două tipuri de alegeri, înseamnă să ne întindem pe parcursul unui an, iar asta este ceva ce România nu-şi mai poate permite", a arătat Sever Voinescu.

Pe de altă parte, potrivit purtătorului de cuvânt al PDL, se vor face economii din punct de vedere financiar, iar partidele în loc de două campanii, vor finanţa una. În ceea cepriveşte data organizării acestor alegeri trebuie ţinut cont de un lucru important şi anume că în Constituţie este prevăzută durata mandatului parlamentarilor. Potrivit legii alegerilor locale, madatele primarilor pot fi modificate în anumite situaţii, fiind astfel nevoie de o modificare adusă legii în acest sens.

"Nu înseamnă că alegerile trebuie organizate neapărat după terminarea mandatului actualului Parlament. Alegerile pot fi organizate şi mai devreme şi preluate mandatele ulterior", a explicat Sever Voinescu, dând exemplul SUA unde preşedintele este ales în noiembrie şi îşi preia mandatul în luna ianuarie a anului următor. Prima jumătate a lunii noimebrie, cea mai bună soluţie Totodată, Sever Voinescu, a arătat că alegerile din ultimii ani au fost împinse tot mai spre iarnă ca dată de organizare. Prin urmare, dacă mandatul actualului legislativ expiră la începutul lunii decembrie, alegerile ar putea fi organizate, susţine Sever Voinescu, în prima jumătate a lunii noimebrie , urmând ca pe 11, 12 decembrie, de exemplu, noul Parlament să-şi preia mandatul. "Este o chestiune realizabilă dacă există voinţă politică. Interesul opoziţiei este să prelungească circul electoral cât mai mult. Lor le trebuie scena mai mult timp, ei vor vrea patru, nu două alegeri", a mai spus purtătorul de cuvânt al PDL. Premierul Emil Boc a susţinut astăzi că, teoretic, este posibilă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, dar acest lucru trebuie analizat în Guvern şi în Coaliţie.  CITIŢI ŞI:

  • Guvernul pregăteşte modificarea legislaţiei electorale